Evoluţia politică a acestor zile, la o intensitate maximă, a scandalului intestin din cadrul PSD afectează și cursul valutar. Prin efectul de avalanşă, toate facturile românilor au ca bază de calcul moneda europeană, deci, toată populaţia va plăti gâlceava iscată în partidul aflat la guvernare
Euro a crescut joi până la un record istoric, apreciinduse cu peste 2 bani, faţă de leu, la cotaţia de referinţă a Băncii Naţionale a României (BNR), atingând valoarea de 4,5872 lei. Vineri s-a observat o uşoară tendinţă de revenire a monedei naţionale, la un curs de 4,5912 lei/euro, iar ieri, cursul de referinţă indica o nouă slăbire a leului în faţa euro, care a atins valoarea de 4,5859 lei.
Adrian Vasilescu, consilier BNR: „BNR nu se grăbeşte niciodată să tragă concluzii greşite”
„Piaţa valutară este stabilă, depreciarea cursului nu a atins o cotă de îngrijorare. Deocamdată nu ne grăbim să tragem concluzii, la BNR. De abia la sfârşitul acestei săptămâni vom vedea dacă putem concluziona că pe piaţa valutară s-a evidenţiat o anumită tendinţă. BNR nu se grăbeşte niciodată să tragă concluzii pripite. Foarte mulţi ne-au întrebat dacă BNR intervine pe piaţă. Răspunsul este că niciodată nu voi face o declaraţie punctuală din două motive. Primul, niciodată o bancă centrală nu-şi face publice intervenţiile pe piaţă, iar al doilea motiv este că nimeni nu este Profet ca să ghicească încotro se îndreaptă cursul. Analiştii care se grăbesc să spună ce va fi cu cursul mâine, poimâine sau peste o săptămână, nu sunt decât nişte lăudăroşi. Am văzut astfel de lăudăroşi cu nume mari pe care timpul i-a contrazis”.
Anca Paliu Dragu, specialist fi nanţe-bănci: „Este afectată întreaga economie”
„Cursul valutar este cu siguranţă influenţat de lupta din interiorul PSD, cu toate că şi pe plan extern se observă fluctuaţii de curs, în această perioadă. Acest spor de extra depreciere, putem presupune că este cauzat de conflictul politic intern. Cu siguranţă că deciziile de investiţii care trebuiau luate zilele acestea au fost amânate. Durata perioadei de depreciere depinde de rapiditatea şi credibilitatea rezolvării crizei interne din PSD. Să sperăm că soluţia va veni rapid şi deciziile investitorilor nu vor fi amânate sine die. Criza PSD afectează nu numai cursul valutar, ci întreaga economie şi are efecte negative asupra populaţiei. Am o frustrare imensă pentru că nu avem nimic de-a face cu doi oameni dintr-un partid”.
Mircea Coşea, analist economic: „Nici PNL nu are viziune economică”
„Anul acesta va fi plin de variaţii de curs. Pe deoparte influenţele externe, cum ar fi vizita preşedintelui la Trump, victoria lui Macron şi alte evenimente internaţionale influenţează evoluţia cursului. Cu toate acestea, nu cred că există un derapaj pe termen lung. În România există o criză spectaculoasă, căreia presa îi acordă spaţii ample. Eşecul Programului de guvernare a fost recunoscut ca neîndeplinit, prin raportul lui Darius Vâlcov, iar acest fapt atrage atenţia investitorilor şi jucătorilor de pe piaţa autohtonă, care cataloghează România ca fiind nepredictibilă. Dacă va râmâne Grindeanu, va trebui să facă unele corecţii întrucât şi-a amânat programul legislativ. În cazul în care va veni alt premier, va trebui să o ia de la capăt, inclusiv cu cele 200 şi ceva de măsuri care nu au fost puse în practică. În plus, vor interveni schimbări legate de Codul Fiscal. Un nou Cod Fiscal înseamnă o nouă viziune care va trebui pregătită cel puţin 6 luni. Posibilitatea schimbării majorităţii Parlamentare şi alegeri anticipate înseamnă lipsă de predictibilitate, care va avea efecte asupra economiei. Nimeni nu-şi investeşte banii când nu cunoaşte oamenii şi ideile lor. Din păcate nici PNL nu are viziune economică. Ludovic Orban a ţinut, după alegerea ca preşedinte de partid un discurs, ca să zic aşa, vintage. Nu a spus ce vor şi ce nu vor să facă”.