Scandalul „pilelor” de la Autoritatea pentru Cetățenie ajunge la Palatul Victoria. Andrei Tinu îi solicită lui Dacian Cioloș sesizarea Corpului de Control al Primului-Ministru

Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), Andrei Tinu i-a transmis un memoriu premierului Dacian Cioloș în care îi solicită sesizare Corpului de Control al Primului-Ministru în cazul numirii dubioase în funcție a președintelui autorității, Mălina Ciobanu, cu rang de secretar de stat. Tinu cere o anchetă guvernamenta pentru a stabili care au fost cirteriile de selecţie care au condus la această numire, precum și o evaluarea obiectivă a activității Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Așa cum a dezvăluit „Evenimentul zilei”, cinci șefi din structurile  Autorității Naționale pentru Cetățenie și-au dat demisiile atunci când a fost numită președinte Iulia Mălina Ciobanu.

Mălina Iulia Ciobanu este soţia procurorului militar Nelu Ciobanu, director adjunct al Institutului Naţional al Magistraturii şi fost şef serviciu tehnic (interceptări) la DNA. Absolventă a Universitatății „Nicolae Titulescu” în 2004, ea a picat, în 2009, examenul pentru intrarea în magistratură. În 2010, a picat și proba interviului la ANC, însă a contestat concursul și a promovat, datorită Alinei Bica – fosta șefă DIICOT, arestată pentru fapte de corupție - care a admis contestația acesteia pe când era secretar de stat în Ministerul Justiției.

Reamintim că, în  noiembrie 2015, Ciobanu a fost schimbată din funcția de director al Direcţiei contencios şi relaţii publice a Autorităţii, pentru abateri grave, de către Andrei Tinu. La nici o lună după aceea, corpul de control „s-a autosesizat” și a venit, pentru prima oară, în control la ANC. Deși anunțaseră că verifică activitatea autorității din perioada anilor 2013-2015, concluziile inspectorilor, prezentate de către Ministerul Justiției, după izbucnirea scandalului, arată că, de fapt a fost verificată perioada celor trei luni de interimat ale lui Andrei Tinu căruia i s-a reproșat tot ceea ce nu funcționa de la înființarea ANC, în 2010.

„În plin scandal privind numirea noului preşedinte al ANC pe criterii de familie, doamna ministru Raluca Prună, în loc să explice condiţiile pe care le-a avut în vedere când a propus-o pe noua şefă a Autorităţii, a dat publicităţii un raport la comandă al Corpului de control, care este antedatat şi în care sunt acuzat de tot felul de minciuni pe care le resping categoric”, a fost prima reacție a vicepreședintelui ANC.

Astăzi, Andrei Tinu a adăugat: „Nu aș fi iesit public dacă nu ar fi apărut acest raport mincinos, care îmi afectează imaginea. Nu voi tolera niciodată minciuna și ilegalitățile. Vreau să pot să mă uit în ochii studenților mei cand le vorbesc despre Justiție, știind că eu nu am tăcut atunci cand am vazut-o terfelită în mocirlă”.

Iată memoriul transmis de Adrian Tinu primului ministru Dacian Cioloș:

 

”Domnului Dacian-Julien CIOLOŞ,

Prim-Ministru al Guvernului României

Stimate domnule Prim-Ministru,

Subsemnatul, ANDREI TINU, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, cu domiciliul în Bucureşti, Strada Gîrlei nr. 94, Sectorul 1, vă înaintez următorul:

                                                           MEMORIU

Ministerul Justiţiei şi, în special, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC), se confruntă cu grave probleme de imagine, cauzate de numirea doamnei Mălina-Iulia Ciobanu în funcţia de preşedinte al instituţiei, la mai puţin de patru luni de la revocarea acesteia, în data de 6 noiembrie 2015, din funcţia de director al Direcţiei Contencios şi Relaţii Publice, ca urmare a managementului defectuos al compartimentului pe care l-a condus din 2012 şi până la data revocării.

Ţin să menţionez că nu contest decizia de numire, care s-a făcut la propunerea Ministerului Justiţiei, întrucât orice numire sau eliberare din funcţie sunt atributul exclusiv al primului-ministru. Cu toate aceastea, propunerea venită de la ministerul de resort referitoare la numirea doamnei Ciobanu ca preşedinte al ANC şi modul netransparent de selecţie, nu fac decât să menţină un climat tensionat, care contribuie astfel la adevărata degradare a activităţii instituţionale, nicidecum la implementarea unor standarde de profesionalism, transparenţă şi eficientizare – principii fundamentale ale programului pe care vi l-aţi asumat la momentul învestirii Domniei Voastre în funcţia de Prim-Ministru al Guvernului României.

În semn de protest faţă de numirea Mălinei Ciobanu, cinci şefi de compartimente din ANC – directori, şefi de serviciu şi şefi de birou – şi-au înaintat demisiile, considerând că întoarcerea la vechile practici administrative, prin care mii de petiţii erau soluţionate prin răspunsuri formale transmise în afara termenelor legale, cu nesocotirea obligaţiilor prevăzute de lege şi a principiilor europene ale unei administraţii transparente, reprezintă un risc instituţional inacceptabil.

La 6 februarie 2014, am fost numit vicepreşedinte al ANC, iar din 3 noiembrie 2015 (Decizia Prim-Ministrului 250/3.11.2015) am exercitat atribuţiile preşedintelui instituţiei, în condiţiile legii, până la numirea doamnei Ciobanu în această funcţie (Decizia Prim-Ministrului 77/25.02.2016). În scurta perioadă în care am asigurat conducerea interimară a instituţiei, am încercat să rezolv o serie de probleme, mai vechi sau mai noi, ale activităţii autorităţii, vizând transparentizarea, eficientizarea şi profesionalizarea (ex. publicarea pe site-ul instituţiei a stadiului de soluţionare a dosarelor de cetăţenie precum şi a tuturor contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii).

La 6 noiembrie 2015, am decis revocarea din funcţiile de director a doamnelor Mălina-Iulia Ciobanu şi Daniela-Gina Damaschin, prima având o restanţă de 296 de lucrări nesoluţionate şi care ieşiseră din termen legal de soluţionare. Urmare a acestor revocări, cele două doamne au depus plângeri prealabile la Ministerul Justiţiei. Ulterior dar nu întâmplător, a fost trimisă o echipă a Corpului de control al ministrului justiţiei – formată din domnul Robert Kelemen şi din doamnele Camelia Petrescu şi Florena Sterschi –, având ca obiectiv declarat analiza activităţii ANC în perioada 2013-2015. Echipa de control a redactat un raport, ale cărui concluzii le resping categoric. Este un raport la comandă, antedatat, destinat justificării propunerii de numire a doamnei Ciobanu în această funcţie.

Întrucât nu am nimic de ascuns şi ţinând cont de faptul că raportul Corpului de control al ministrului justiţiei aduce atingere gravă imaginii mele publice, vă rog respectuos să analizaţi posibilitatea sesizării Corpului de Control al Primului-Ministru, care să evalueze obiectiv activitatea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie precum şi să verifice care au fost cirteriile de selecţie la numirea doamnei Mălina Ciobanu în funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat.

Bucureşti, 7 martie 2016

Cu aleasă consideraţie,

Dr. Andrei Tinu”