Președintele AUR a explicat cum l-a cunoscut pe șeful moderatorului de televiziune Cosmin Prelipceanu, de la Digi24, pe care o consideră a fi una dintre cele mai novice televiziuni din România. Dezvăluirile au avut loc în circumstanțele încăierării de miercuri seară de la postul TV. După ce a fost forțat de autorități să plece de la sediul societății private, George Simion a mărturisit că șeful Digi24 este exact așa cum și l-a imaginat; intuiția nu l-a înșelat.
Scandalul George Simion-Digi24. Șeful AUR vine cu explicații, după ce miercuri seară a încercat să intre în sediul postului de televiziune Digi24, pentru a continua scandalul cu Virgil Popescu, care ar fi lansat acuzații la adresa lui.
Acesta nu a fost lăsat să intre în clădire și a avut o dispută aprinsă cu oamenii de ordine. George Simion a reclamat faptul că nu a fost invitat și el la discuția televizată, pentru a-și prezenta punctul de vedere față de obiecțiile șefului Ministerului Energiei, Virgil Popescu.
Șeful AUR continuă scandalul cu postul TV Digi24
George Simion a mărturisit că a avut o revelație: l-a cunoscut pe șeful Digi24, despre care susține că se află la conducerea unuia dintre cele mai „monocolore și arogante posturi TV din România”. Deși experiența de miercuri nu a fost deloc una plăcută, șeful AUR spune că a fost plină de semnificații.
„Pe scurt, mi s-a semnalat că ministrul Energiei face declarații jignitoare la adresa mea și a Alianței pentru Unirea Românilor în cadrul emisiunii „Jurnal de Seară”, care se difuza în direct la acea oră. Am considerat de datoria mea să iau atitudine și să dau o replică – nesolicitată de realizatorul emisiunii Cosmin Prelipceanu. Am mers la sediul televiziunii, unde voiam să discut cu un responsabil editorial, căruia să îi cer să respecte Legea Audiovizualului și Codul Deontologic asumat de post și publicat chiar pe pagina de internet a televiziunii.
Într-o lipsă totală de respect pentru poziția mea publică, statutul de deputat și de lider al unui grup politic și de președinte de partid, am fost oprit de un agent de pază chiar la intrarea în curtea instituției și am fost somat să părăsesc perimetrul. În urma protestelor mele, cei doi paznici din curtea instituției au devenit agresivi și au folosit un mod de adresare complet necorespunzător și jignitor. Incidentul s-a încheiat abia după venirea poliției, dar fără ca un reprezentant al televiziunii sau al companiei Digi să răspundă solicitării mele de a purta un dialog.
George Simion a explicat cum l-a cunoscut pe șeful Digi24
Dincolo de latura jenantă și complet neprofesionistă a modului cum a decurs acest „dialog”, am plecat de la sediul Digi24 cu un gust amar și cu gândul la cele două grupuri captive: angajații televiziunii și telespectatorii fideli. Dacă cei din primul grup trăiesc într-o instituție hiper-securizată, în care agenți de pază intransigenți și colerici blochează orice discuție în lipsa unui acord expres al conducerii, cei care se numără printre telespectatorii fideli ai postului TV sunt privați de o față a realității pe care bodyguarzii editoriali o țin departe de ochii românilor.
Dezamăgit că nu am putut vorbi cu niciun șef de la Digi, am avut la plecare o revelație: ba da! Mă înșelasem! Am petrecut un sfert de oră în compania șefului editorial al televiziunii, doar că eu aveam în minte un model învechit, tradiționalist, în care acesta ar fi trebuit să fie un om de condei, un om al dialogului. La Digi, așa cum aș fi putut intui mai demult, acesta nu putea fi decât bodyguardul cu care m-am întâlnit în parcare”, a scris președintele AUR, George Simion, pe pagina sa de Facebook.