Scandalul anorexiei "incinge" Saptamana Modei de la Milano

Campania impotriva anorexiei initiata de Oliviero Toscani, chiar in timpul Saptamanii Modei de la Milano, a starnit controverse, mai multe voci din industria modei acuzandu-l pe fotograf ca afisele socante care au impanzit orasul vor incuraja, de fapt, tinerele fete sa-si doreasca sa fie foarte slabe, informeaza Reuters.

Presedintele Asociatiei Italiene de Studiu al Anorexiei, Fabiola de Clercq, crede ca fotografiile socante, infatisand o tanara aproape scheletica, dezbracata, nu vor ajuta nici pe departe femeile care sufera de aceasta boala, ci, dimpotriva, vor incuraja tinerele sa-si doreasca sa fie si mai slabe.

„Fotografiile mele nu reprezinta niciun pericol. Am vrut sa arat realitatea cruda a acestei boli, declansata, in cele mai multe cazuri, de tiparele impuse in lumea modei. Femeile care sufera de anorexie isi vor da seama ca trebuie sa se opreasca, pentru a nu ajunge ca fata din imagini”, se apara Toscani.

„Trupul meu provoaca repulsie”

Fotograful a mai realizat in trecut campanii controversate, printre care si cea pentru firma Benetton, in 1992, care avea ca personaj central un barbat bolnav de SIDA in stadiu terminal. De data aceasta, Toscani a ales-o pe actrita franceza Isabelle Caro, in varsta de 27 de ani, care masoara 1,75 metri si cantareste doar 31 de kilograme.

„Nu pozele mele socheaza, ci realitatea”, mai spune fotograful. La randul ei, Isabelle Caro, care se lupta cu anorexia de la varsta de 13 ani, a declarat: „M-am ascuns prea multa vreme, insa am decis sa ma arat asa cum sunt, desi stiu ca trupul meu provoaca repulsie. Vreau ca tinerii sa stie cat de periculoasa este aceasta boala”.

Problema anorexiei in moda a fost ridicata prima data anul trecut, la Saptamana Modei de la Madrid, unde au fost interzise pe podium modelele care aveau indicele masei corporale mai mic de 18 (de exemplu, 56 de kilograme la o inaltime de 1,75 metri). Milano a urmat acest exemplu, iar la Saptamana Modei din acest oras au voie sa participe doar manechine care prezinta un certificat medical ce dovedeste ca nu au probleme de sanatate.

MAGAZIN VIRTUAL

Armani in Second Life

Chiar daca nu lipsita de controverse, Saptamana Modei de la Milano a continuat cu prezentari ale unor marci de renume, ca Prada, D&G si Cavalli, dar si cu o premiera: deschiderea primului magazin Armani in Second Life, universul virtual tridimensional de pe internet.

Magazinul este o replica a reprezentantei Armani din centrul orasului Milano si vinde produse din toate marcile casei de moda, care pot fi achizitionate cu dolari Linden, moneda din Second Life, convertibila in moneda reala.