Gongi care se plimbă pe pereți, saloane în care nu s-au mai făcut renovări de ani buni – așa se prezintă spitalele din vestul țării. O femeie internată cu copilul la Secția de Pediatrie a Clinicii Bega din cadrul Spitalului Județean Timișoara a dezvăluit oroarea prin care trebuie să treacă. De vineri seara, de când a ajuns la spital, a fost obligată să stea nopțile de veghe și să își păzească copilul să nu fie mușcat de gândaci.
Gianina Luncian reclamă condițiile improprii din saloanele secției Pediatrie a Spitalului Județean din Timișoara. ”De două nopți stau de pază, să nu ne atace, noi suntem doi, ele o mulțime. Mor de scârbă și frică”, scrie femeia pe o rețea de socializare. A postat și o fotografie cu una din insecte, specificând că erau mai multe, însă unele au reușit să se ”ascundă” cât s-a mișcat ea să ia telefonul în mână. Femeia ne-a pus la dispoziție și un film realizat cu telefonul mobil în care se vede cum se plimbă gongile pe pereți.
Mai multe mame din Timișoara reclamă faptul că au trecut prin același coșmar. Ele spun că spitalul e plin de gândaci. ”Sunt gongi în maternitatea Bega. Dar nici măcar conducerea nu mai știe ce să facă să scape de ele. Nu sunt în toate saloanele, sunt în 27, 28 și cred că în 17. În salonul 27 este dezastru. Au scos pacientele, au făcut dezinsecție, au închis salonul câteva zile. După ceva vreme gongile iar au apărut. Nu știu cauza dar știu ce am văzut. Chiar și săracelor asistente când vin să facă tratamentul mămicilor noaptea le este groaza de saloanele 27 și 28. La pediatrie, în partea cealaltă sunt mult mai multe gongi”, susține o altă mamă care a petrecut nopți în același spital.
Oficialii Clinicii Bega susțin că situația e sub control. ”Săptămâna trecută s-a făcut dezinsecția în Spitalul Bega. Există contract cu o firmă de dezinsecție. Șeful Administrativului a zis că va verifica, și dacă e o problemă, va chema firma să mai facă o dată deznsecție”, a declarant Dan Ilincariu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara.