Scandalos! Elev bătut crunt sub ochii profesorilor. Conducerea își bate joc de părinți

Unui copil i-a fost ruptă mâna în bătaie, la școală, în fața dascălilor, iar aceștia refuză să-i pedepsească pe vinovați.

Potrivit părinților acestuia, puștiul e hărțuit de mult timp în școală, însă nici direcțiunea, nici profesorii nu au reacționat vreodată la sesizările făcute încă de anul trecut.

De data aceasta s-a ajuns părea departe. Băiatul de 11 ani a ajuns acasă cu mâna ruptă după ce a fost snopit în bătaie de colegi, în timp ce se afla la cursuri la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Viişoara, județul Bihor.

Părinții băiatului spun că fiul lor este lovit și umilit de multă vreme, însă dascălii si directorul școlii au ignorat toate sesizările pe care le-au făcut de-a lungul timpului. Tatăl a declarat că prima sesizare a făcut-o în urmă cu aproape un an, mai exact în data de 28 noiembrie 2018.

Despre aceasta directorul școlii nu are nimic de spus. ”Nu vreau să declar nimic. Cunosc familia și copilul. Trebuie să verific, nu declar nimic până nu vorbesc cu cadrele didactice”, a declarat directorul școlii, Hover Gabor Zoltan, pentru bihon.ro.

Joia trecută, băiatul a ajuns acasă de la școală cu mâna ruptă, în urma unei altercații ce a avut loc înaintea orei de matematică. Puștiul a fost agresat de doi colegi, dintre care unul i-a pus piedică iar altul l-a împins. Părinții au însoțit a doua zi la școală copilul cu mâna în ghips, pentru a discuta cu diriginta, însă aceasta  aproape le-a râs în față. ”Mi-a spus că «dacă nu e mâna ei ruptă, atunci nu o interesează»”, a relatat sora majoră a victimei. Tânăra spune că dacă nici după primirea certificatului medico-legal autoritățile școlare nu vor lua atitudine, familia ei se va adresa instanței.