Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (A.S.S.A.I.) a transmis consiliului ASF o solicitare de revocare a mandatului colegiului SalFin, retragerea autorizaţiei de practică a conciliatorilor SAlFin incompatibili, retragerea autorizatieie de practică a conciliatorilor SalFin.
Reprezentanţii ASSAI susţin că 35% dintre conciliatorii SalFin sunt angajaţi full-time, cu forme legale, pe diferite poziţii, în cadrul companiilor de asigurări, iar asta înseamnă că cei cărora li se solicită sprijinul că să stabilească dreptatea în cadrul unui litigiu în acest domeniu, sunt angajaţii firmelor reclamate de către consumatori, potrivit sursei citate.
"Este că şi cum am solicită sprijinul unei instanţe judecătoreşti în speranţa că ni se va face dreptate însă, judectorul ar încasa luna de luna, un salariu din partea celor pârâţi. Ce soluţii ar da un astfel de judecător?", a declarat Cristian Muntean, Preşedinte ASSAI.
Conform sursei, Colegiul SalFin a încălcat art. 24 alineat 5) din Ordonanţă 38/2015 care prevede că "Membrii Corpului conconciliatorilor sunt independenţi, imparţiali şi trebuie să dispună de o bună reputaţie şi expertiză adecvată".
Unii conciliatori SalFin nu îndeplinesc criteriile minime de experienţă şi/sau pregătire în domeniul asigurărilor. Astfel, avocaţi/mediatori fără experienţă în domeniul asigurărilor au fost admişi să practice o meserie pentru care nu sunt pregătiţi, se mai arată în sursă.
Cum au fost păgubiţi consumatorii
În comunicatul de presă se mai susţine: "SalFin a restrâns drepturile consumatorului de a fi reprezentat prin mandatari în situaţia în care consumatorul a decis că despăgubirea să fie achitată în contul reparaţiilor efectuate de unitatea service care deţine şi calitatea de mandatar al consumatorului. Aşadar, Colegiul SalFin încalcă atât prevederile art. 2009 din Cod Civil privind dreptul de reprezentare a unei persoane prin mandatari, cât şi ale art. 8, lit.b) din Ordonanţă 38/2015 care recunoaşte dreptul părţilor să aibă acces la procedura fără a fi private de dreptul lor de a fi reprezentate sau asistate de o terţă persoană în orice etapă a procedurii".
Prin urmare, "SalFin va respinge cererile formulate de către persoane juridice sau fizice indiferent de titlul actului în baza căruia s-a formalizat reprezentarea/asistarea atunci când consumatorul a renunţat la drepturile sale în favoarea reprezentantului sau terţului care îl reprezintă", potrivit adresa către păgubitul RCA din partea SalFin.
Reprezentanţii asociaţiei au transmis: "Conciliatorii SalFin (angajaţi cu forme legale ai firmelor de asigurări) s-au înţeles să folosească aceleaşi formulări de respingere a solicitărilor consumatorilor/mandatarilor, folosind acelaşi draft de respingere în sistem "copy-paşte" atunci când primesc solicitări din partea unui consumator care le solicită sprijinul. Asta arată faptul că aceşti conciliatori plătiţi de către ASF s-au înţeles între ei, prejudiciind grav interesele consumatorilor".
Reprezentanţii ASSAI consideră că lipsa unor termene şi proceduri clare în Regulamentul SAlFin prin care asigurătorul să fie obligat să răspundă către SalFin într-un termen rezonabil de timp, conduce la prelungirea nejustificată a soluţionării, această ajungând să fie finalizată abia în şase luni. Conducerea ASSAI susţine că astfel de termene extrem de îndelungate şi prietenoase cu societăţile de asigurări, au rolul de a descuraja petenţii în a solicita sprijinul acestei instituţii. Cristian "Toate structurile de tip mafiot din România, cresc la umbră unor instituţii importante, pentru a păstra o aparenţă legalitate, dar o dată ce începi să "sapi" în interiorul lor, ajungi să te îngrozeşti şi să îţi pierzi iremediabil încrederea în acele instituţii. Toate aceste abuzuri grave se desfăşoară de peste 6 luni, sub nasul consiliului ASF, iar în aceste condiţii, am comunicat răspicat consiliului ASF care poartă răspunderea acelei structuri, să rezolve toate aceste probleme în maxim 15 zile, în caz contrar, ASSAI va sesiza organele de cercetare penală (alea, de care le este frică!)", a mai declarat Muntean, Preşedinte ASSAI.