Printr-un mesaj șocant de sincer și dur, fosta mare gimnastă a României Maria Olaru, 34 de ani a anunțat că nu mai dorește să fie asociată cu ”fostul său soț”, politicianul Bogdan Diaconu, fostul lider al controversatei formațiuni PRU.
Redăm integral postarea Mariei Olaru de pe Facebook: ”Prin acest mesaj, anunț pe oricine se arată interesat de persoana mea, că am divorțat , prin procedură notarială, de fostul meu soț. Despărțiea efectivă s-a produs de la jumătatea anului 2016, atunci când m-am convins că avem idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coaglează o familie normală, onorabilă. Faptul că n-am introdus încă de atunci actele de divorț se datorează activităților sale politice, în care nu m-am amestecat niciodată, înțelegând că sunt chestiuni care nu mă privesc, chiar dacă eram tot mai în dezacord cu ele. Deși trăiam separați n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aș fi contribuit, prin decizia mea, la eșecul său politic. Cu atât mai puțin că aș fi ales divorțul după ce n-a mai fost deputat.
Nimic mai străin de mine decât duplicitatea, minciuna, oportunismul sau demagogia, etc proceduri atât de utilizate de către politicieni. Iar cei care mă cunosc pot confirma oricând.
Am simți nevoia să fac publice aceste amănunte întrucât, în mod regretabil și de neînțeles pentru mine, un ziar important, criticându-l pe politicianul B.D., nu i-a precizat numele, preferând formula „soțul gimnastei Maria Olaru”. Nu contest fondul acelui material de presă – ROG doar să nu mai fiu asociată cu persoana respectivă și cu actele sale sociale. Da, divorțul aduce cu sine o perioadă grea, însă nu imposibil de depășit. Acesta este motivul pentru care, vă rog să înțelegeți și să respectați dorința de liniște atât de necesără mie și fiului meu.
Vă mulțumesc mult pentru înțelegere, și rămân Aceeași Maria Olaru, sinceră și incomodă”
În replică, Diaconu a precizat pentru B1TV: ”Nu îmi voi expune viața privată. Maria va rămâne mama copilului meu. M-a surprins anunțul Mariei de azi. Nu știu de ce a făcut-o abia azi. Putea să o facă a doua zi după divorțul de pe 27 februarie. Nu stiu de ce a ales ziua de azi. Nu fac speculații, dar nu înțeleg.”, a spus Bogdan Diaconu la B1 TV. PRU, partidul condus de Diaconu, până în februarie 2017, a stârnit revoltă în rândulm opiniei publice, după ce în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a anunțat că va impune amnistia fiscală și penală. Printre membrii marcați ai acestei formațiuni se numără și fostul deputat Sebastian Ghiță, în prezent dat în urmărire generală.