Scandal sinistru pe marginea mormântului TVR. Televiziunea lui Elwis: faliment şi mizerie

Folosind serviciul de mail intern al televiziunii publice ca pe o tribună electorală, liderii taberelor care se bat pentru putere în TVR se denunţă unii pe alţii: acuzaţii de corupţie, de colaborare cu Securitatea, contracte oneroase. Peste toate se întinde umbra rotunjoară a lui Elwis C. Săftoiu. EVZ a intrat în posesia câtorva dintre cele mai veninoase mesaje pe care liderii de opinie din TVR şi le aruncă unii altora.

Fierbe TVR. Înscăunarea lui Claudiu Elwis Săftoiu ca Preşedinte Director General, în loc să liniştească lucrurile, a fost capsa care a detonat butoiul de pulbere. Anunţul disponibilizării a o mie de salariaţi a fost gazul peste foc. TVR este ruptă în două. De o parte, tabăra mai mică a lui Săftoiu, a cărui cea mai puternică susţinătoare este Lucia Hossu-Longin. Adversarii o acuză că vrea să profite de slăbiciunea PDG-ului, pentru a conduce din umbră televiziunea. În favoarea lui Dan Voiculescu, de care LHL s-a apropiat în ultimii ani. De partea cealaltă, cel mai înverşunat duşman al cuplului Săftoiu-Longin este Valentin Nicolau. Acesta are de partea sa majoritatea salariaţilor. Nicolau, care a fost PDG al TVR între 2002 şi 2005, este un apropiat al PSD. EVZ a intrat în posesia unor scrisori postate de liderii celor două tabere pe mailul intern al instituţiei, pe care vi le preyentăm integral mai jos. I VALENTIN NICOLAU: "Memorialul perfidiei" 10 octombrie Am văzut pe tvrinfo.ro declaraţia dnei. Lucia Hossu Longin dată miercuri (10.10.2012) după-amiază. Un nou execiţiu de perfidie a celei care este mentorul şi raţiunea de a fi în TVR a lui Elwis C. Săftoiu. Ştirea o prezintă pe dna. Lucia Hossu Longin, la dorinţa dumneaei, ca "preşedinte interimar". În fapt este o megalomanie. Numirile de ieri, din Parlament, ale noilor membri ai CA ai SRTv, neapărând încă în Monitorul Oficial nu au devenit efective. În această situaţie, la momentul la care a făcut respectiva declaraţie, doamna Hossu nu avea nici măcar calitatea de membru al CA, darămite pe cea de "preşedinte interimar" - titlu pe care şi-l arogă şi care nu există în Legea 41/1994. Dna. Hossu afirmă, ca şi cum dânsa e cea care a hotărât, că procesul de restructurare se va amâna după alegerile din decembrie 2012, recunoscând că procedurile aplicate până acum au fost eronate şi ilegale. Dacă dânsa a hotărât concedierile, atunci se vede îndreptăţită ca tot dumneaei să le şi oprească o vreme pentru a nu aduce pierderi de imagine partidului iubit în campania electorală. Partidul înainte de toate! Încercând să-l acopere pe pupilul Elwis, dna. Hossu afirmă că documentele puse pe intranet duminică 7 octombrie 2012 au fost postate de "grupul de lucru" fără cunoştinţa Consiliului de Administraţie, uitând că acestea erau însoţite de ordinul PDG antedatat 2 octombrie 2012! Vrând să-şi scoată protejatul din culpă, mai mult îl afundă, confirmând că ordinul semnat antedatat de Elwis C. Săftoiu este un fals în acte publice. Dna. Hossu mai spune că ar trebui dat drumul la lucru, după ce tot dumneaei a fost unul dintre membrii CA care a determinat paralizarea activităţii din TVR şi implicit prăbuşirea audienţelor… Politicianul Lucia Hossu Longin ce pare a fi o excelentă ocrotitoare a securiştilor lăsaţi sau nu la vatră, a trădătorilor răsplătiţi cu sinecuri, prin toate aceste duplicităţi îşi realizează adevăratul memorial.

II LUCIA HOSSU-LONGIN: "Oricât de zmeu vă daţi azi, aţi avut şi dvs. erori manageriale" Domnului Valentin Nicolau, Membru C.A. al TVR Domnule Nicolau, M-aştept în halul în care sunteţi să spuneţi că dacă mâine va fi o eclipsă de lună, e de vină Lucia Hossu Longin. Am fost în Consiliul de Administraţie al SRTV în perioada 1996 - 2000; am fost singurul vot din C.A. prin care m-am opus restructurării de-atunci. Zece ani, între 2000 şi 2010 nu am mai fost în niciun C.A.; e vorba de mandatele Nicolau, Giurgiu, Sassu. Am reintrat doi ani în C.A.- ul condus de Alexandru Lăzescu şi cred că am reprezentat vocea cea mai critică. Mă miră însă că atât dvs., cât şi Sindicatul lui Bocănaciu, şi alţi răspândaci de scenarii (Mihalache, Velciu etc.) nu cereţi în niciun fel clarificarea marilor găuri financiare produse exclusiv din vina lui Lăzescu şi a câtorva din apropiaţii săi. De ce? Nu ştiu cât vă veţi asuma poziţia de "criticastru" al tot ceea ce se întâmplă în C.A. fără să aduceţi nicio idee constructivă. Eu nu îndrum pe nimeni, n-am nicio putere asupra grupului de lucru şi mai ales asupra consilierilor PDG. N-am fost de acord cu documentele publicate sâmbătă noaptea, care au stârnit mânia îndreptăţită a angajaţilor şi aştept viitorul C.A. să propun măsuri. Am propria mea viziune asupra acestui proces de restructurare pe care-l văd realizat numai cu oameni din TVR (fără grupuri de la Iaşi sau de la Constanţa), în trepte, înţelegând prin asta nu prelungirea agoniei, ci restabilirea financiară a TVR, care va permite salvarea, în timp, a unor salariaţi valoroşi care acum sunt sacrificaţi. De asemenea, nu la ordinul guvernului, pe care deşi îl respect, cred că nu poate fi suveranul TVR şi nu poate intra în deciziile manageriale. Guvernul, când a vrut, a salvat instituţii ruină, nu văd de ce n-ar da o mână de ajutor acestei instituţii publice. Am votat în C.A. procesul de restructurare pentru că negocierile purtate cu guvernul au dus la această poziţionare catastrofică a TVR, iar situaţia reală ne arată că nu sunt asigurate în perspectivă nici măcar salariile. Între prăbuşirea unei instituţii şi salvarea ei, prin sacrificii, am ales varianta a doua. V-am spus că dacă aş fi condus eu personal această operaţie sau negocierile, aş fi făcut-o mult mai profitabil pentru instituţie. Revenind la scopul acestui mesaj, vă rog nu mai inventaţi situaţii nereale, când ştiţi foarte bine că orice lucru poate fi verificat. Inclusiv contractele apăsătoare ordonate de dvs. (Universal) şi care arată că oricât de zmeu vă daţi astăzi aţi avut şi dvs. erori manageriale. P.S.: Pentru toţi care m-au atacat cu o violenţă nepermisă pentru statutul lor de angajaţi ai unui serviciu public: -Nu am mai fost angajată în TVR de la pensionare din 2006 până azi, - 10 ani n-am fost în nici un C.A. (2000 - 2010) - Am apărat salariaţii TVR, pe cei care muncesc şi produc valoare, audienţă - N-am nici o afacere cu TVR - Fiul meu este angajat în TVR de 22 de ani, prin concurs - Las arhivei TVR peste 160 de filme preţioase care se află şi la Arhivele Hoover, la Biblioteca Congresului American şi la Videoteca din Paris, - Voi păstra ca amintire linsajul mizerabil l-a care m-au supus cei câteva zeci de protestari îndemnaţi de comando-ul domnului Nicolau, de sindicatul lui Bocanaciu şi de profitorii tuturor mandatelor din TVR gen Gabriel Giurgiu, Cornel Mihalache, etc. Oricum se verifică mereu sintagma că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Lucia Hossu Longin

III VALENTIN NICOLAU: "Oportun şi oportunism în TVR" 12 octombrie 2012 Delirul în care a fost aruncată TVR trebuie oprit cât mai repede. Ne confruntăm cu două mari probleme: 1. Lipsa producţiei şi a unei grile de programe normale duce zi de zi la scăderea audienţelor. În scurt timp, media zilnică a ratingului (all urban, all day) va coborî sub 0,5. Sunt din ce în ce mai multe tronsoane cu audienţă 0,0. Programe care au încărcare de publicitate datorită audienţei nule nu generează GRP, deci niciun ban. La aceste cote de audienţă TVR nu mai poate produce decât infim de puţini bani din publicitate chiar dacă spaţiul dedicat ar fi ocupat integral. Pe de altă parte, prăbuşirea audienţelor pune sub semnul întrebării dacă şi cât îşi mai face astăzi TVR misiunea publică. Dacă politicienii şi ţuţării lor numiţi şefi la TVR nu ştiu asta, nu-i interesează sau poate tocmai la această situaţie vor să ajungă, noi trebuie să ne îngrijim ca televiziunea publică să nu ajungă să fie făcută ţăndări, să oprim cursul căderii pentru a întoarce lucrurile înapoi spre normalitate. 2. Campania de denigrare a Televiziunii Române şi a angajaţilor ei dacă este corelată cu oprirea funcţionării normale a TVR creează în percepţia publică imaginea falsă că răul este în interiorul instituţiei, acoperind astfel cauzele adevărate ale actualului dezastru: pagube sistematic produse din incompetenţă şi de jafurile comise de unii dintre conducători SRTv impuşi de partidele politice. Spre exemplu, în cazul dlui Săftoiu avem de a face cu un politician, colaborator al serviciilor secrete, impus cu obstinaţie de un partid politic, împotriva evidenţei incompetenţei sale şi a cârdăşiei în care a intrat cu persoane dubioase, activitatea sa producând în trei luni un adevărat dezastru. Atacul mediatic asupra televiziunii publice (nu mă refer la componenta adevărată care ţine de realităţile inadecvate în care s-a aflat TVR, ci la partea dominantă de minciună cu care s-a amestecat, ca în orice manipulare care se vrea eficientă) aduce mari prejudicii şi, după cum se vede, este întreţinută de însuşi Elwis C. Săftoiu prin interviurile provocatoare pe care le dă în mediile ostile televiziunii publice. Aceste două situaţii măcar şi sunt suficiente pentru a ne alarma: TVR se află în mare pericol! Nu pun în discuţie acum dacă întreaga situaţie este generată şi întreţinută de un plan de distrugere sau dacă e rodul debandadei în care ne află ţară, al degringoladei politice şi al lipsei preocupării guvernanţilor pentru interesul naţional. Luând în considerare doar situaţia de fapt, putem spune că se impune urgent intrarea în normalitate, adică repornirea activităţii în TVR, stabilirea urgentă a unei grile de programe care să ţină cont de precaritatea situaţiei economice, dar care să arate că TVR nu a murit aşa cum îşi doresc unii. P.S. 1: Mi-a parvenit o scrisoare pe care dna Hossu Longin mi-a adresat-o expediind-o altora… Răzbate multă durere din glasul celei care trăieşte drama de a vorbi despre propria persoană doar începând cu anii de după Revoluţie. Trebuie să fie traumatizant să-ţi ascunzi trecutul - presa ideologică, emisiunile Omagiu, activismul fruntaş în rândurile Partidului Comunist, convieţuirea în delaţiune etc. La fel de traumatizant trebuie să fie să încerci mereu să acoperi oportunismul pe care l-ai căpătat în acei ani de comunism glorios trăit şi care azi te fac una să gândeşti, alta să spui şi altceva să faci. Să spui că e criză şi că nu mai sunt bani de producţie în TVR, dar să pleci în delegaţie în străinătate. Să spui că nu încasezi salariu, dar să iei drepturi de autor pe reluări şi pe casete produse de TVR Media cu forţa şi nevândute. Să-i plângi în public cu talent şi jale pe profesionişti, dar să votezi concedierea lor. Să acoperi incompetenţa şi ilegalităţile unui coleg de partid pus şef la TVR doar pentru că ştii că dominându-l îl poţi manipula şi folosi pentru propriile interese etc… Dna Hossu Longin explicându-se se acuză, punându-se în situaţia jenantă de a o privi cu compătimire. P.S. 2: Se pare că a apărut o modificare de sumar în grila de sâmbătă a TVR 1: transmisia meciului de divizia a doua CSM Constanţa - Dunărea. Carul şase o fi deja acolo, pe criza asta? Comentator o fi Emil Hossu Longin?… Dacă e ordin de la Dl Zgabercea, ce mai contează?!

Citiţi continuarea în pagina următoare