SCANDAL PE POST. Învăţătoare cu CONCURS CÂŞTIGAT, ŢINUTĂ la poarta şcolii de director

Scandal la Şcoala „Gheorghe Brăescu“ din Calafat. O învăţătoare detaşată din august 2013 pe un post vacant nu are acces la catedra respectivă pentru că directorul unităţii a plasat încă de la începutul anului şcolar altă persoană în locul ei.

Învăţătoarea a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Ministerul Educaţiei Naţionale, care nu au luat însă nicio decizie în această privinţă. Profesoara figurează pe site-ul Ministerului Educaţiei ca fiind detaşat la cerere, dar în practică nu mai are acces nici în şcoală. Ina Elena Pătru are nouă ani vechime în sistemul de învăţământ preuniversitar şi este titulară la o unitate de învăţământ din Bucureşti. În vara anului trecut, s-a detaşat la cerere la Şcoala „Gheorghe Brăescu“ din Calafat, localitate în care are şi domiciliul. Postul ales în şedinţa publică organizată la Inspectoratul Şcolar apare ca vacant pe toată durata anului şcolar şi învăţătoarea este trecută pe aplicaţia Ministerului Educaţiei ca fiind detaşată pe catedra respectivă, scrie gds.ro. Numai că, în loc să o lase să intre la clasă, managerul unităţii de învăţământ, Maria Bălan, i-a interzis să mai vină la şcoală până nu o cheamă personal. „În şedinţa publică din 27 august 2013, am ocupat un post vacant la Şoala «Gheorghe Brăescu» din Calafat. Am înştiinţat unitatea prin doamna directoare. La 1 septembrie, m-am prezentat să-mi primesc clasa, dar doamna directoare mi-a spus să stau acasă că mă va chema dumneai, fără a spune vreun motiv. Am mers zilnic la şcoală, cerând acelaşi lucru, clasa, pentru că avem nişte proceduri specifice, cum ar fi amenajarea sălii ca să primesc elevii. Dar nu mi s-a dat clasa. Pe 16 septembrie, la festivitatea de deschidere a anului şcolar, doamna directoare mi-a spus că nu mă poate primi pentru că nu a ajuns decizia de la Inspectoratul Şcolar Dolj “, a explicat învăţătoarea, pentru gds.ro. Cadrul didactic repartizat la Şcoala „Gheorghe Brăescu“ din Calafat a contactat telefonic directoarea, în fiecare zi, dar aceasta îi spunea să nu intre la clasă. „Nu intraţi la clasă până nu vorbesc cu domnul general, care m-a chemat“, spunea directoarea într-o convorbire din luna septembrie, publicată pe gds.ro. În cele din urmă, pe 18 septembrie, directoarea Maria Bălan o sună pe învăţătoare. „Am fost la domnul Vasile (directorul Casei Corpului Didactic Dolj - n.r.) şi la doamna Luminiţa (inspector şcolar general adjunct - n.r.) şi după aceea şi la domnul general, şi s-a hotărât să mergeţi să predaţi la Şcoala din Ciuperceni, pentru că postul este la Şcoala «Gheorghe Brăescu», dar nu se spune unde. Eu i-am spus că mâine o să fiţi din nou la inspectorat, dar nu-i interesează. Eu zic aşa, acceptaţi asta!“, spunea directoarea. În urma discuţiei telefonice din 18 septembrie, învăţătoarea Ina Pătru este trimisă să predea la Şcoala din Ciupercenii Vechi, structură a Şcolii „Gheorghe Brăescu“, pe un post rezervat, fără însă o decizie dată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Pe 6 ianuarie 2014, învăţătoarea Ina Pătru a primit un nou telefon, prin care a fost anunţată de directoarea Maria Bălan că nu mai poate fi primită la şcoală pentru că pe postul pe care a trimis-o la Ciupercenii Vechi a apărut titularul, Elena Liţu. Contactat de jurnaliştii GDS, managerul şcolii „Gheorghe Brăescu“ din Calafat spune că în ciuda a ceea ce arată site-ul Ministerului Educaţiei, postul pe care a fost detaşată învăţătoarea Ina Pătru este rezervat şi trebuie eliberat imediat ce apare titularul. „În septembrie, doamna Pătru a venit pe un post rezervat. La întoarcerea titularei, respectiv la 7 ianuarie, i-a încetat detaşarea. Dar nu rămâne pe drumuri. Doamna Pătru Ina este titulară la Grădiniţa «Paradisul Verde» din Bucureşti. Nu înţeleg de ce face atâtea presiuni“, a spus directoarea Maria Bălan. De altfel, managerul susţine că i-a oferit şi alte soluţii cadrului didactic. „I s-au oferit alternative de la 1 martie aici, la noi la grădiniţă, şi altă alternativă era la Poiana Mare. Să vă mai spun că postul dânsei era la Ciuperceni, la şapte kilometri de Calafat, şi Poiana, la 15 kilometri. Nu are nici un motiv“, a mai spus directoarea. Inspectorul şcolar general adjunct Luminiţa Popescu susţine că „doamna directoare a dat în februarie un post vacant, care a fost dat la continuitate unei învăţătoare, Simona Pârjol, care între timp s-a titularizat în alt judeţ şi dovada e că a semnat contractul pe perioadă nedeterminată pe unitatea respectivă. Conform metodologiei, prin titularizare a pierdut dreptul de a avea continuitate la Calafat, iar ca să se detaşeze, trebuie să treacă un an şcolar. În aceste condiţii, postul de la Calafat a rămas liber şi a fost încărcat în aplicaţia Ministerului Educaţiei, dar a primit alt cod - 2377, ce a fost accesat de noul cadru didactic, Ina Pătru“. În acest caz, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a emis, pe 7 februarie, şi o adresă prin care cere să se pună în aplicare metodologia. Numai că, la şcoala din Calafat, directiva ISJ Dolj a fost ignorată şi Ina Pătru nu poate intra la clasă. Conducerea ISJ Dolj spune însă că va continua demersurile şi va lua măsuri în consecinţă pentru că nu este nimeni mai presus de lege.