Scandal în audiovizual. Legea ar putea fi votată de Senat săptămâna aceasta. Adrian Sârbu: „Digi își distruge concurența, dictează legi Guvernului.”

Sursa foto: Adrian Sârbu / Facebook

Noua lege a audiovizualului ar putea fi votată în Comisia de Cultură a Senatului în cursul acestei săptămâni. Deși ea ar fi trebuit să se conformeze cerințelor Uniunii Europene, unele prevederi stârnesc controverse. Adrian Sârbu lansează acuzații dure asupra RCS RDS, susținând că a reușit, cu ajutorul statului, să dobândească monopolul absolut. „Digi își distruge concurența, dictează legi Guvernului”, susține omul de televiziune.

Presa din România a căzut opt locuri în clasamentul libertății. Unul dintre motivele care au dus la această scădere este faptul că partidele politice finanțează instituțiile de presă. Țara noastră este într-o situație unică în Europa, un singur operator de cablu având o cotă de piață de aproape 75%. O nouă lege a audiovizualului ar urma să fie votată de Comisia de Cultură a Senatului în cursul acestei săptămâni.

Adrian Sârbu, om de televiziune, a ridicat această problemă duminică, în cadrul emisiunii ȘTIU. El și-a exprimat opinia cu privire la modul în care acționează compania RCS RDS și susține că aceștia au ajuns să dețină monopolul absolut al piețelor audiovizualului.

Nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari

„Digi (RCS RDS) a dobândit, cu sprijinul instituțiilor statului și în disprețul legii, monopolul absolut al piețelor audiovizualului și comunicațiilor. Astăzi își distruge concurența și dictează legi Guvernului și Parlamentului. Întreabă-te de ce i se permite.

«Nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari», spunea Henry Ford, cu mâna pe manivela cu care a învârtit America. «Nu mă întreba cum am ajuns sa controlez 75% din piața de cablu din România, peste 50% din accesul la internet și învârt România cu telecomanda. Nu am să-ți spun. Pentru că nu exist».

Îl cheama Zoli și este invizibil. I se trage de la o înghetata mâncată prin ’92, primul lui business.

Nu-l întreba cum a bagat primul milion de abonați la cablu în sacoșa de înghețată cu care venea periodic, n-ai vrea sa știi de unde. Nici de al doilea, al treilea, al patrulea, chiar și al cincilea milion. Nu l-a întrebat nici Chirițoiu de la Consiliul Concurenței în ultimii 14 ani de cand este președinte.

După 30 de ani de invizibilitate și timiditate, Zoli a devenit stăpânul absolut al cablului, televiziunii și accesului la internet din România.

Astăzi, DIGI stabilește cine are dreptul să fie în cablu și cine nu. Cât de vizibil poate să fie un canal de televiziune și ce audiență va avea.

Te întreb dacă ți se pare normal”, a declarat Adrian Sârbu, pentru alephnews.ro

Digi, pus la zid de oamenii din televiziune

Adrian Sârbu vine cu exemple concrete și acuză că în audiovizual se fac discriminări de către marile companii. Pentru a se face înțeles, a folosit drept exemplu situația Aleph News.

„Aleph News, lansat în septembrie 2020 și cu statut must carry din ianuarie 2021, este ținta abuzului de poziție dominantă, termen consacrat în vocabularul concurenței, de către Digi RCS RDS care are 75% din cablu și deține și canalul de stiri Digi24.

Conform reglementării nr. 72 din 2015 din Legea audiovizualului, RCS-RDS e obligat să includă Aleph News în grupul tematic de stiri, care ocupă pozițiile 12-20 în lista de canale unde se afla Digi24, Realitatea Plus, Antena 3, România TV și B1 TV.

Așa fac toți ceilalți distribuitori, Vodafone, Orange etc.

Aleph News e marginalizat pe poziția 181, atunci cand nu e plimbat între 130 si 200. Aceasta discriminare reduce reach-ul Aleph News fata de Digi 24 cu 90%, iar audiența cu 99%, în flagranta neconcordanță cu performanța Aleph News în celelalte rețele, Vodafone, Orange etc.

În septembrie 2021, Aleph Media a cerut Consiliului Național al Audiovizualului să aplice legea împotriva RCS RDS. Consiliul Național al Audiovizualului a amendat de mai multe ori RCS RDS. Acesta a refuzat sa introduca Aleph News în grupul tematic de știri, din 181.

În noiembrie 2021, Aleph Media a trimis o cerere Consiliului Concurenței pentru a deschide o anchetă împotriva RCS RDS pentru abuz de poziție dominantă. În trecut, Consiliul Concurenței a efectuat astfel de investigații, cu sancțiuni grele pentru agresor.

Deși toate informațiile au fost furnizate, Consiliul Concurenței refuză sa deschida anchetă și să impună măsuri provizorii care ar putea împinge RCS RDS să includă imediat Aleph News în grupul tematic de știri”, a mai declarat omul de televiziune.

Adrian Sârbu explică cum s-a ajuns ca Digi să dețină monopolul absolut pe piața audiovizualului

„Ai să te întrebi cum este posibil ca în România democratică și europeană, instituțiile abilitate ale statului, CNA, Consiliul Concurenței, Guvernul, Parlamentul, să nu poata sau să nu vrea să-și exercite autoritatea în aplicarea legilor audiovizualului și concurenței.

Îți răspund de ce.

Azi, Zoli și invizibilii lui din diverse instituții ale României au ajuns mai puternici decât statul român.

De cateva săptămâni dictează Guvernului cum să modifice Legea Audiovizualului pentru ca monopolul DIGI să rămână neatins.

Până acum au câștigat.

Maine, un om îi poate opri.

Va avea el curajul?”, a încheiat Adrian Sârbu.