Patru persoane, între care un adolescent de 15 ani, au ajuns la Spitalul Municipal din Mangalia în urma unei încăierări care a avut loc pe terasa unui restaurant din 2 Mai. În scandal au fost implicați șase turiști și cinci angajați ai restaurantului, îmediat după ce aceștia din urmă au interzis intrarea în local a turiștilor îmbrăcați sumar.
Polițiștii Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai au fost sesizați, seara trecută, cu privire la un scandal care avea loc pe terasa unui restaurant select de pe malul mării, în satul 2 Mai, care, potrivit localnicilor, ar aparține primarului comunei Limanu, Daniel Georgescu. Șase turiști, din București, cu vârste cuprinse între 15 și 38 de ani, s-au bătut cu cinci angajați ai localului.
Polițiștii, însoțiți de jandarmi, au intervenit rapid pentru aplanarea conflictului. Trei dintre turiști, printre care și copilul de 15 ani care prezenta fractură la un deget, și un angajat al restaurantului au fost duși la Spitalul Municipal Mangalia. Deși au suferit mai multe traumatisme, niciunul nu a rămas internat.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că scandalul s-a produs pe fondul nerespectării codului vestimentar de către doi dintre turiști, erau doar în slip, care nu ar fi fost lăsați să intre în incinta restaurantului.Polițiștii constănțeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Primarul nu a putut fi contactat.