Scandal la Suceava! „Cadrele medicale refuzau să poarte echipamentele de protecție”.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății și noul coordonator al Spitalului Județean Suceava, generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, a spus vineri că spitalul are suficiente echipamente de protecție, numai că o parte din personalul medical au refuzat să le poarte.

„În mod paradoxal, o parte din cadrele medicale refuzau să poarte aceste echipamente, iar aceasta este una din explicațiile pentru care aici sunt atât de mulți medici și asistenți infectați cu COVID-19. Chiar vă rog să mă citați cu această declarație. Dar acest comportament se va schimba și oamenii au înțeles că trebuie să poarte echipamentele de protecție”, a declarat generalul-maior Ionel Oprea, pentru Monitorul de Suceava.

Ionel Oprea a mai spus că obiectivul pe termen scurt este acela ca Spitalul Județean Suceava să redevină complet operațional în maxim o săptămână.

Începând de joi, conducerea Spitalului din Suceava a fost preluată de personal militar.

Din nefericire, vineri la orele prânzului, datele oficiale arătau ca 38 de suceveni au pierdut bătălia. În fața morgii spitalului a fost instalat un tir frigorific pentru depozitarea trupurilor neînsufleţite, iar curtea a ajuns parcare pentru dricuri. Sicriele cu victime sunt la tot pasul.