SCANDAL LA SEDIUL PSD. Iliescu, luat la rost de revoluţionari: "Măi, asta este o porcărie ce faceţi voi!"

Preşedintele de onoare al PSD a fost asaltat de revoluţionari în faţa sediului PSD. Ion Iliescu a fost luat la întrebări de oamenii nemulţumiţi că plata indemnizaţiilor lor a fost amânată de mai multe ori.

UPDATE 2. Doi dintre revoluţionari au leşinat. Aceştia protestau de mai multe zile în faţa sediului PSD. Revoluţionarii aflaţi în Kisellef ameninţă că vor intra în greva foamei. UPDATE 1. Premierul Victor Ponta a anunţat că nu le va da niciun ban falşilor revoluţionari, făcuţi "cu miile de PDL pentru a fi folosiţi drept masă de manevră". Totodată, Victor Ponta a declarat că nu se lasă intimidat de protestele de stradă de la sediul partidului din Kisellef. "Unde este binele României, domnule preşedinte? O ducem mai rău acum decât pe timpul lui Ceauşescu", i-a strigat unul dintre revoluţionarii strânşi la poarta PSD-ului preşedintelui de onoare al acestui partid, Ion Iliescu. "Dar în 2000-2004 cum a fost?", a venit replica lui Iliescu, în timp ce o altă persoană îl întreba de zor de ce de când a venit la guvernare PSD-ul nu a pus în aplicare Legea 283. "Nu ştiu, mă ce prevede legea", a spus preşedintele de onoare al PSD, timp în care cineva îi striga că a stat în frig, "la minus 22 de grade" şi a strigat "Jos Boc!". "Aţi venit la guvernare de patru luni, ce aţi făcut?!", a fost întrebat Iliescu. "Măi, asta e o porcărie ceea ce faceţi voi", a tras concluzia Ion Iliescu. Revoluţionarii au venit dis de dimineaţă la poarta PSD-ului, ştiind că astăzi are loc şedinţa conducerii partidului. "Jos Iliescu!", "PSD fără Iliescu!", s-a strigat în faţa sediului din şoseaua Kisellef. Executivul caută soluţii "Nu se poate să vă bateţi joc de noi! Ce suntem, câini? Am ajuns milogi!", i-au mai strigat revoluţionarii lui Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a încercat să-i liniştească pe protestatarii care îşi cereau drepturile spunându-le că Executivul caută soluţii  "dar nu are prevederi bugetare pe acest an"."Nu ne interesează pe noi, domnul preşedinte", au strigat revoluţionarii. "Băi, vă interesează sau nu, este un calcul", le-a replicat Iliescu. "Meşter caută soluţii. Cine vă incită împotriva lui Meşter? Este singurul om care caută soluţii cu corectitudine. El a început să discute cu asociaţiile", a mai spus preşedintele de onoare al PSD.

După ceva timp de discuţii aprinse cu revoluţionarii, Ion Iliescu s-a retras în sediul PSD, aceştia continuând să scandeze împotriva PSD şi a USL, reproşându-le faptul că, de când au venit la putere, nu au rezolvat situaţia revoluţionarilor.