Scandal la Focșani: Porcărie în centrul orașului. Acum au și pestă porcină...

Autoritățile din Focșani vor o legislație mai dură, prin care să se interzică creșterea animalelor domestice în oraș, după ce au descoperit un focar de pestă porcină în centrul urbei.

Autoritățile din Focșani au solicitat Parlamentulului o lege prin care să se interzică creşterea animalelor domestice în oraşe.

Chiar dacă în acest oraș creșterea animalelor domestice este interzisă deja de 10 ani, autoritățile susțin că sancțiunile prevăzute de actuala lege nu sunt suficiente pentru a îi determina pe locuitori să renunțe la animalele lor.

Recent, a fost descoperit un focar de pestă porcină africană, chiar în zona de interdicție. Astfel, nu mai puțin de 28 porci au fost eutanasiați, iar în zonă au fost aplicate mai multe măsuri împotriva răspândirii pestei.