Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui a demarat o anchetă după ce o elevă de la o şcoală din municipiul Bârlad care iniţial a primit nota 5 la proba de matematică a Evaluării Naţionale, a beneficiat de trei puncte în plus în urma contestaţiei.
Potrivit inspectorului general şcolar din cadrul IŞJ Vaslui, Gabriela Plăcintă, profesorii care au greşit la corectarea tezei vor fi sancţionaţi potrivit legii, relatează Agerpres. "După contestaţie, o nouă comisie a acordat elevei trei puncte în plus. Din cauza acestei diferenţe dintre note, am decis că lucrarea trebuie recorectată, eleva obţinând de acestă dată nota de 8.40. Este clar că în acest caz a fost vorba de animite erori din partea profesorilor care au corectat teza, cei care au greşit urmând să fie sancţionaţi", a declarat Gabriela Plăcintă. Potrivit acesteia, respectivii profesori riscă să nu mai poată face parte din nicio comisie de evaluare între unul şi cinci ani. Gabriela Plăcintă a mai precizat că instituţia pe care o conduce va efectua o analiză a felului în care s-a defăşurat la nivelul judeţului Vaslui Evaluarea Naţională, iar dacă vor fi descoperite nereguli vor urma, de asemenea, sancţiuni.