Peste 40 de persoane dintr-un centrul de carantină din județul Arad au făcut scandal și s-au baricadat în spatele ușilor, protestând că nu sunt lăsate să plece spre localitățile lor de domiciliu după ce au intrat în țară, veniți din Italia. La fața locului au fost chemați pompierii însă protestatarii i-au blocat în centru.
Pompierii au fost chemați să intervină pentru a sparge ușa. Oamenii, nemulțumiți de situația în care se află, au blocat echipajul de pompieri, iar acesta nu mai poate părăsi centrul, notează aradon.ro
Reprezentanții DSP Arad încercaseră să ajungă la cele aproximativ 40 de persoane aflate în centrul de carantină, însă acestea au încuiat ușa. Pompierii, chemați, să spargă ușa s-au trezit “prizonierii” oamenilor. Aceștia le-au blocat autospeciala intervenție cu mașinile lor. Jandarmii Serviciului de Acțiuni Speciale au fost chemați în ajutor.
Potrivit sursei citate, reprezentanții prefecturii Arad au negat revolta de la centrul de carantină, însă “au existat câteva persoane care au refuzat să intre în carantină, motivând că nu au probleme de sănătate”. Din această cauza s-a solicitat de către DSP sprijinul Poliției.
”Persoana depistată pozitiv a fost preluată de un echipaj specializat ISU, fiind transportată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara”, au declarat oficiali locali, făcând referire la bărbatul, de 57 de ani, din Arad confirmată cu coronavirus.
Situația a fost detensionată după ce 23 dintre persoane au fost transferate la alt centru de carantinare.