SCANDAL la ANAF! Instituția REFUZĂ să achite un CÎȘTIG de 15.000 euro

Situație tensionată în cadrul ANAF. Un arădean a cîștigat peste 15.000 euro la loteria bonurilor fiscale, însă instituția nu dorește să facă plata și îl acuză pe cîștigător de fraudă.

Motivul invocat de ANAF este acela că bonul nu aparține bărbatului care îl deține, acesta fiind aruncat de proprietarul inițial.

Potrivit normelor care organizează Loteria Bonurilor Fiscale, atunci când există acestă suspiciune, cel care a câştigat îşi poate pierde drepturile. Acum, Inspectorii ANAF spun ca biletul norocos nu este al câştigătorului, ci al unui alt cumpărător care l-a aruncat însă la ieşirea din magazine, anunță Digi24.ro.

Constantin Lungu are această preocupare, adună bonurile din preajma centrelor comerciale, le triază şi le depozitează până la extragerile lunare.

Iar arădeanul în cauză nu a avut probleme pînă în prezent în a ridica premiile de la ANAF.

În 2015, a câștigat 287 de lei la loteria bonurilor fiscale şi a şi primit banii. La ultima extragere din 2016, a câștigat echivalentul a 15.500 de euro, însă de data aceasta, tot pe baza unui bon găsit, nu a mai reuşit să îşi ridice premiul.

Bărbatul spune că nu are nicio vină și că nu există niciun paragraf din lege care să îi interzică să caute și să adune bonurile aruncate de alţii. Când a aflat că autoritățile au început o anchetă, a înregistrat cererea de ridicare a premiului pe numele fiicei sale.