După ce Alexandru Cumpănaşu a anunţat pe Facebook, că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, jurnalistul Val Vâlcu l-a întrebat dacă are un program concret pentru Cotroceni.
Imediat, Cumpănaşu a considerat că este o jignire din partea jurnalistului pentru că l-a întrebat aşa ceva, replicând că „Am constatat că Avocatul Poporului, până la ultimul, sunt nişte imbecili şi nişte incompetenţi”.
„Eu nu am auzit nimic concret până acum legat de ce va face domnul Cumpănaşu. Voi face, voi drege, care e programul. Spuneţi aşa: `sunt de vină unii, mor cu ei de gât, îi ştiu eu, am nişte date secrete pe care nu le pot spune decât la CSAT`. Haideţi să vorbim pe lucruri concrete. Cine e de vină, ce face, ce drege?", a spus Val Vâlcu
De aici a început un schimb dur de replici între cei doi. În cele din urmă, Cumpănaşu nu a dat un răspuns clar la nicio întrebare.
Iată, mai jos, dialogul dintre cei doi
Alexandru Cumpănaşu: Dumneavoastră nu aţi stat în ţara asta până acum? Am spus foarte clar cine e de vină. Haideţi să o luăm pe rând. La plângerea mea penală, nu la sesizarea Parchetului cum ar fi fost normal, astăzi, sunt trei procurori cercetaţi.
Val Vâlcu: Iată, deci statul funcţionează...
Alexandru Cumpănaşu: Mă lăsaţi să vorbesc? M-aţi întrebat, eu nu vorbesc abstract, eu vorbesc concret. Trei procurori sunt cercetaţi, doi vor fi trimişi în judecată. Urmează trei poliţişti să fie trimişi în judecată, unul a fost destituit deja. Urmează la STS să fie o anchetă penală în desfăşurare, tot la plângerea mea, la INML la fel. Cum adică nu am arătat vinovaţii?
Val Vâlcu: Eu zic că toate astea au loc în special pentru că presa a pus reflectoarele pe cazul Caracal, nu datorită plângerii dumneavoastră.
Alexandru Cumpănaşu: Presa a pus reflectoarele pentru că le-am scos eu la iveală, că nu le-a scos presa la iveală. Iar cel care a mers cu plângerea la Parchet am fost eu, nu presa.
Val Vâlcu: Chestia asta o spuneţi la televizor, în faţa unei jurnaliste de investigaţii şi altei jurnaliste care a ţinut cazul ăsta (n.r. Georgiana Murgilă şi Cătălina Porumbel).
Alexandru Cumpănaşu: Aşa şi? Întrebaţi-le pe doamnele jurnaliste, nu este adevărat, sau ce?
Val Vâlcu: Păi vă spun eu, sute de oameni au depus plângere la Parchet şi dacă nu e presa de faţă...
Alexandru Cumpănaşu: Eu nu înţeleg ce vreţi să spuneţi, că nu am rezolvat ceva sau ce? Am scos foarte multă mizerie la suprafaţă. În ce priveşte Parchetul am fost foarte corect. În ce priveşte 112, am reuşit să mă duc acolo, să iau înregistrările, să le fac publice, pentru ca oamenii să vadă mizeria din sistem. Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi, despre ce chestii generale vorbesc eu?
Val Vâlcu: Astea pe care nu le puteţi spune decât la CSAT, etc.
Alexandru Cumpănaşu: Dom'le, sunt probe depuse la Parchet, vreţi să vă vorbesc din probe de la Parchet?
Val Vâlcu: Ştiţi mai bine...
Alexandru Cumpănaşu: Vreţi să vă zic ce am depus la Parchet?
Val Vâlcu: Nu, domnule, vreau să îmi spuneţi ceva concret!
Alexandru Cumpănaşu: Păi şi nu am spus chestii concrete? Ăia de la Parchet au intervenit după 19 ore, lucru pe care l-am spus eu, la 112 am făcut dovezile publice cu ce s-a întâmplat, asta am făcut eu.
Val Vâlcu: Am înţeles. Şi pe baza asta dumneavoastră vreţi să câştigaţi preşedinţia. Mult succes!
Alexandru Cumpănaşu: Nu, eu pe baza asta am primit zeci de mii de solicitări de la oameni, din ţară, care au spus "Bă, ăsta se luptă cu oamenii ăştia. De asta avem nevoie, nu de nişte dulapuri care stau la Cotroceni, sau de alţi papagali care vorbesc ca nişte melci, care nu au nicio cauză, nu luptă pentru nimic”. Şi atunci am spus ok. Ce fac, sunt egoist? Mă duc acasă, trăiesc liniştit cu imaginea câştigată cum spun unii sau intru într-o bătălie în care mă jignesc toţi, inclusiv dumneavoastră? Şi atunci am decis să intru într-o bătălie din care nu am nicio miză.
Val Vâlcu: Deci iertaţi-mă. Dacă spuneţi că v-am jignit că v-am întrebat de program, de ce propuneri aveţi, despre ce vă putem întreba?
Alexandru Cumpănaşu: Nu, m-aţi jignit ieri când aţi spus că eu dau iluzii false familiilor când spun că sunt în viaţă fetele.
Val Vâlcu: Păi şi nu faceţi asta?
Alexandru Cumpănaşu: Domnule, dumneavoastră vă auziţi ce spuneţi? Aveţi vreo dovadă că fetele alea sunt decedate?
Val Vâlcu: Dar nu trebuie să am eu dovada, nu sunt eu anchetator, procuror.
Alexandru Cumpănaşu: Şi atunci pe ce vă bazaţi? Până nu sunt declarate moarte, nu sunt considerate vii? Cum vă permiteţi să spuneţi asta unor familii?
Val Vâlcu: Adică ce le spun eu unor familii?
Alexandru Cumpănaşu: Că sunt moarte!
Val Vâlcu: Şi dumneavoastră pe ce vă bazaţi când le daţi iluzii? Eu mă bazez pe faptul că s-au găsit probe în maşină, există filme că monstrul a răpit-o pe una dintre ele, există probe ADN, chiar dacă doar un dinte. Bun, şi i-a scos dintele, a plantat proba şi a fugit cu ea în altă parte?
Alexandru Cumpănaşu: Dacă lucrurile nu erau aşa, EUROPOL-ul nu îmi spunea "domnule Cumpănaşu, vă rugăm insistaţi cu această anchetă". Trebuie să le căutăm în continuare, pentru că aceste fete sunt vii, până la momentul de faţă.
Val Vâlcu: Bun, să înţeleg că în ceea ce priveşte programul, ce veţi face la Cotroceni, v-am jignit că nu suntem de acord cu teoria dumneavoastră.
Alexandru Cumpănaşu: Vă spun, dar m-aţi întrebat de caz. Întrebaţi-mă ceva concret, ce vreţi să vă spun!
Val Vâlcu: Ce faceţi, că dumneavoastră vreţi la Cotroceni. I-aţi spus de cinci ori lui Răzvan Dumitrescu că nu vreţi la Cotroceni. Peste noapte, v-aţi dat seama că vreţi la Cotroceni. Spuneţi ce vreţi să faceţi!
Alexandru Cumpănaşu: DA, exact asta s-a întâmplat, pentru că m-am luptat o lună de zile încercând să conving instituţiile statului. După şase săptămâni, am constatat că Avocatul Poporului, până la ultimul, sunt nişte imbecili şi nişte incompetenţi şi nu se va schimba până nu se face ceva. Unde este adevărul legat de ce s-a întâmplat cu fetele astea?
Val Vâlcu: Va fi în rechizitoriu, nu ştiu, aţi zis că nu puteţi să ne daţi din anchetă. Nu pot să vă spun eu de aici unde e adevărul.
Alexandru Cumpănaşu: Mi se pare inimaginabil, vorba lui Mircea Badea, ca într-o ţară care se pregăteşte de combaterea terorismului, despre Dincă să nu putem afla detalii şi nici cine e în spatele lui.
Val Vâlcu: Şi atunci o faceţi imbecilă pe doamna Weber sau pe cei de la Avocatul Poporului.
Alexandru Cumpănaşu: Vă rog, haideţi că nu am chef de discuţia asta. Doamna Weber a venit şi a spus că nu o interesează cele două cazuri şi se ocupă de transportul în comun. Dumneavoastră vi se pare concret sau mă retrag din emisiune, că nu are rost să mai stau.
Val Vâlcu: Păi mai concret de atât ... când veţi fi preşedinte, veţi obliga Avocatul Poporului să investigheze cazul ăsta.
Alexandru Cumpănaşu: Nu, domnule Vâlcu. Când voi preşedinte, nu voi sta ca o mobilă la Cotroceni, cum face Iohannis, sau vei defila ca Barna cu tot felul de aiureli ci voi fructifica ce îmi dă Constituţia ca atribuţii. Şi voi convoca zilnic miniştrii care se ocupă de vulnerabilitatea Crimei Organizată şi CSAT. Dacă într-o lună de zile nu se face curăţenie, am posibilitatea să dau afară judecătorii şi procurorii, că preşedintele poate face asta.