Propunerea de înființare a unui nou minister, după rotativa programată în luna mai, în viitorul guvern condus de Marcel Ciolacu, provoacă dispute în coaliția PSD – PNL. Marcel Ciolacu a declarat, în urmă cu o lună că ar fi nevoie de un minister special care să se ocupe de aderarea la Schengen sau de aspectele cu privire la PNRR.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara, în urmă cu o lună că este nevoie de un Minister al Afacerilor Europene. El spunea, la vremea respectivă, că un astfel de minister ar putea fi înființat în viitorul guvern, după rotativă. Iar pentru aceasta ar urma să fie o discuție la nivelul coaliției de guvernare.
Ministerul propus de Marcel Ciolacu ar urma să se ocupe de relația cu Comisia Europeană și celelalte organisme ale Uniunii Europene. Astfel, spunea Ciolacu, noul minister ar trebui să se ocupe de aderarea la Schengen sau de negocierile cu privire la PNRR.
Potrivit unor surse politice, membrii PNL nu ar fi de acord cu o astfel de măsură considerând că sunt deja prea multe ministere. Or, noul portofoliu dorit de Ciolacu ar prelua din atribuțiile ministerelor de Interne, condus de Lucian Bode și de Externe, condus de Bogdan Aurescu.
Cei de la PNL aduc drept argument faptul că nici o altă țară europeană nu are o structură distinctă care să se ocupe de genul acesta de probleme. În plus, de aderarea la Schengen se ocupă Ministerul de Interne, prin mecanismul JAI. În opinia lor, un minister destinat afacerilor europene ar duce la îngreunarea procesului de luare a deciziilor și ar crește costurile bugetare.
Ciolacu dorește un minister dedicat afacerilor europene
În urmă cu aproximativ o lună, Marcel Ciolacu, președintele PSD, susținea că intenționează să înființeze un Minister al Afacerilor Europene. Noua structură care ar urma să apară în viitorul guvern, după rotativă, se va ocupa de relația cu Comisia Europeană și cu celelalte organisme ale UE.
„Cred că mai important este să nu repetăm greşelile. Am avut un insucces cu aderarea la spaţiul Schengen, indiferent cum vrem noi să o prezentăm sau să o coafăm şi trebuie să vedem de ce am avut acest insucces şi ce nu a funcţionat. Eu astăzi am avut privilegiul să stau de vorbă cu domnul profesor Vasile Puşcaş, este un specialist recunoscut, omul care de fapt a împins lucrurile către Uniunea Europeană. Mi-a zis că a fost o greşeală majoră când în guvernul României nu a mai existat Ministerul Afacerilor Europene”, declara Marcel Ciolacu, într-o intervenție la Digi 24.
El a precizat că astfel de structure se găsesc și în celelalte state europene, mai dezvoltate decât România.
„Peste tot, în toate guvernele din Europa, în statele mai dezvoltate economic decât România se găseşte acest minister. Poate atributul nu ar fi trebuit să fie al Ministerului de Externe de negociere de aderare la spaţiul Schengen, poate acest atribut ar fi trebuit să fie al Ministerului Afacerilor Europene. (...) Din punctul meu de vedere Ministerul Afacerilor Europene ar trebui să existe în componenţa guvernamentală scoţând sau făcând o reducere a unuia sau două ministere”, a mai spus Marcel Ciolacu.