Un uriaş scandal de evaziune fiscală la nivel mondial, în care este implicată celebra bancă HSBC, a scos la iveală că elita lumii păstrează o mulțime de bani departe de ochii indiscreti ai fiscului din țărilor lor de origine, menținându-i în conturi private din Elveția, unde bancherii sunt obligaţi prin lege să păstreze secretul bancar, scrie Business Insider.
Investigația a fost realizată de The Guardian, Le Monde, BBC şi Consorţiul Internaţional pentru Jurnaliştismul de Investigaţie.
Jurnaliştii au construit materialul pe baza documente scurse de la filiala elvețiană a gigantului britanic HSBC, HSBC Private Bank, scrie portalul de ştiri Business Insider.
În posesia publicaţiilor menționate au intrat aproximativ 30.000 de documente din anii 2005-2007, cu active în valoare totală de aproximativ 120 miliarde dolari.
Filiala bancară elvețiană a HSBC a ajutat clienții bogați să eludeze taxele si să ascundă active de milioane de dolari, făcând banii nedetectabili şi a consiliat clienții cu privire la modul de a eluda autorităților fiscale naționale, potrivit unei mari părţi a documentelor bancare ajunse în posesia presei.
Dosarele arată că filiala elvețiană a HSBC le permitea în mod regulat clienţilor să retragă cărămizi de bani, de multe ori în valută străină puţin utilizată în Elveția; comercializa scheme prin care clienţii bogaţi puteau evita taxele europene; banca a colaborat cu unii clienti pentru a ascunde de autorităţile fiscale din ţara de origine conturi "negre" nedeclarate; a asigurat conturi criminalilor internaționali, oamenilor de afaceri corupți și altor persoane cu grad de risc ridicat.