Scandal cu turistii si hotelierii de la Cota 1400

Decizia autorităţilor din Sinaia de a închide în weekend circulaţia pe drumul care face legătura cu Cota 1400 din cauza lipsei locurilor de parcare şi a şoferilor indisciplinaţi a stârnit supărarea hotelierilor şi cabanierilor din zonă, dar şi a turiştilor care vroiau să urce pe munte cu maşinile, în condiţiile şoseaua nu este acoperită cu zăpadă, iar circulaţia s-ar fi putut desfăşura normal.

Turiştii care au vrut sa urce astăzi la Cota 1400 s-au lovit de indicatorul montat de autorităţile locale şi de barieră care interzice accesul pe şosea. Hotelierii şi cabanierii de la Cota 1.400 spun că au fost neplăcut surprinşi de decizia primăriei, în condiţiile în care în weekend au cele mai mari vânzări.

Autorităţile locale au  anunţat că drumul va fi închis doar sămbătă şi duminică, iar in timpul săptamânii circulaţia se desfăşoară în mod normal. Turiştii spun că este cel puţin o decizie bizară, iar hotelierii şi cabanierii consideră că hotărârea le va aduce în curând falimentul.