Bătaie în stradă, la Târgu Ocna, provocată de elevi ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare.
O bătaie generală a fost declanșată în localitatea băcăuană, Târgu Ocna, sâmbătă seară. Totul a început într-un bar din localitate, unde s-a consumat o cantitate mult prea mare de alcool. În eveniment au fost implicați și elevi ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP). Elevii bătăuși ar fi originari din Republica Moldova, după cum au relatat martorii.
Conflictul asemănător celor din filmele western, în care toată lumea se bate cu toată lumea, a fost filmat, iar imaginile au ajuns și pe internet, așa cum se întâmplă de fiecare dată în astfel de cazuri.
În videoclipul, surprins de un martor care asistă de pe margine, se vede cum elevii sar la bătaie, unii împotriva celorlalți, cu bâte și scaune. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, iar potrivit martorului care filmează, grupul de bătăuși din SNPAP era format din elevi din Republica Moldova.
„Bătaie ca în Vestul Sălbatic provocată de elevii moldoveni de la Școala Națională de Administrație Penitenciară Târgu Ocna în Cartierul Tisesti. Altercația a avut loc după consumul excesiv de alcool”, a precizat cel care a filmat intreg incidentul.
Bătaia a izbucnit în grupul elevilor moldoveni
Se pare că scandalul a izbucnit în grupul elevilor moldoveni care au mers la bar să se relaxeze după o săptămână de școală. Văzând că lucrurile mai au puțin și degenerează, câțiva localnici, aflați și ei în localul respective, au încercat să-i potolească pe tinerii băuți. A fost zadarnic, iar conflictul a luat proporții și mai mari.
Bătaia s-a mutat în stradă, unde scaunele de plastic au zburat cât colo, după cum se poate vedea și în filmarea alăturată.
Pe imagini se vede cum bătăușii, aflați în stradă, aruncă unii în alții cu scaunele din plastic, scoase din bar și se alergă cu bâtele. Aceasta în timp ce alții participanți la conflict, mai raționali încearcă să pună capăt scandalului.