După informaţile potrivit cărora râul Argeş a fost poluat cu o mare cantitate de amoniu, primarul Capitalei, Gabriela Firea a afirmat miercuri, în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB), că primăria nu a fost informată despre acest lucru. De precizat râul Argeş alimentează o mare parte a municipiului Bucureşti cu apă potabilă.
„Fac un apel public catre toate autoritatile statului, ca cetatean, si ca primar, sa aflu mai multe informatii despre poluator. Cine a poluat raul Arges, cum s-a devarsat acea cantitate de amoniu? De ce nu am fost informati potrivit protocoalelor interinstitutionale” Cred ca este datoria institutiilor sa mearga si la cauze”, a spus primarul Capitalei.
Firea a adăugat că a primit primele informații marți, la prânz și că a discutat la telefon cu ministrul Sănătății, potrivit digi24.ro
Primarul Capitalei a menționat că și-a trimis corpul de control să verifice dacă a existat sau nu o poluare a râului Argeș.
„Pot să răspundă și penal cei care lansează informații false. Nu am decât să aștept investigația instituțiilor care se pot și autosesiza”, a mai spus acesta.
Declarațiile vin după ce Apa Nova au spus că Administraţia Naţională Apele Române ar fi ținut ascunsă poluarea cu amoniu pe râul Argeș
Administrația Națională Apele Române este coordonată de Ministerul Mediului.