Ministerul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a solicitat astăzi deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă să îşi actualizeze, până la data de 10 martie, toate preţurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009, se arată într-un comunicat remis redacției Evenimentul zilei.
Potrivit ordinului indicat preţul medicamentelor "trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania". Ministrul Bănicioiu a subliniat că măsura este menită să aducă o stare de normalitate în sistemul sanitar românesc."Această intrare în normalitate a preţurilor medicamentelor înseamnă de fapt o schimbare în beneficiul sistemului de sănătate, astfel încât majoritatea medicamentelor vor avea o revizuire în scădere a preţurilor. Asta va însemna o economie substanţială la bugetul de stat, care se va regăsi în tratamente şi medicamente inovatoare pentru pacienţi", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului citat. "Preţul medicamentelor va fi avizat pe o perioadă de un an, calculată de la data avizării, conform legislaţiei în vigoare", a mai precizat Ministerul Sănătății.