Uneori, parcă pereții sălilor de ședință protestează sub povara oamenilor veniți să se plângă, să ceară, să reclame, să acuze.

 Îi simți umezi și triști, împrăștiind mirosuri de igrasie și aer stătut. Nici nu îți vine să te mai sprijini sau să-i atingi. Rămâi pe picioarele tale, înfipte în pardoseala lovită de pași grăbiți și fără milă.

Dar nu vreau să cădem în depresii din cauza unor încăperi prea mărunte pentru câte lucruri mărețe găzduiesc.

Întâmplarea de azi nu-i chiar amuzantă, însă reflectă în culori întunecate scandalurile și bătăile unei neveste care iubea prea mult și pe oricine, călcând în picioare bărbăția soțului înșelat.

Ca să-l parafrazez pe artist, stăteam pe bănci îngrămădiți, atât de grași, atât de triști, când...

Grefiera face apelul în dosarul numărul cinci :

- Inculpat Ion Ion.

- Prezent.

- Partea vătămată Ion Saveta.

- Prezent.

- Martori : Crăciunete Costel, Istoveanu Ghiță și Lopată Vasile.

Toți prezenți, înghesuiți în dreptul uneia dintre uși, stingheri și speriați ca la încarcerare.

- Martorii, prezentați buletinele doamnei grefier.

Cei trei bărbați se îndemnau unul pe celălalt, neîndrăznind să meargă mai departe de doi pași.

- Buletinele, prezentați-mi buletinele. Intervine grefiera, care nu pricepea motivul ezitării.

Vasile Lopată, om bătrân și curajos, se hotărăște să-i facă doamnei grefier cunoștință cu cartea lui de identitate.

- Domniță, cum adică să vă prezint? Ce să zic? Că nici măcar nu am buletin. Am carte de identitate. Asta cum se prezintă?

Grefiera, prea ocupată cu ordonatul hârtiilor, nu a sesizat nedumerirea omului.

- Dați buletinul să îi fac o copie.

În sfârșit s-a făcut lumină în sat ! Crăciunete Vasile și Istoveanu Ghiță au executat rapid comanda, ca și cum ar fi priceput de prima dată cum poți prezenta un buletin unei grefiere.

- Să rămână în sală doar unul dintre cei trei martori. Ceilalți doi, poftiți afară până veți fi chemați.

Lopată Vasile iar se dă bățos. Voia să vorbească primul.

- Mergeți la microfon. Sunteți creștin?

- Mă-sa știe ce mai sunt, doamnă...

- Credeți în Dumnezeu?

- Cred pe naiba. Mi-a luat muierea și m-a lăsat văduv.

- Vreți să depuneți jurământ cu mâna pe Biblie?

- Acu dacă tot am intrat în horă, o fac și pe asta. Că n-o fi foc.

- Repetați după mine: Jur să spun adevărul!

- O să zic adevărul! - Jur să spun adevărul, trebuie să repetați cuvintele mele.

- Hai, doamna președinte, că jur să spun adevărul

- Și să nu ascund nimic din ceea ce știu

- Să zic ce mai știu.

- Iar ați greșit – și să nu ascund nimic din ceea ce știu. Așa să îmi ajute Dumnezeu!

- Ce să mă ajute? Să mă ia mai repede, că n-am nevoie de ajutorul lui.

Din îngrămădiți, grași și triști cum eram, ne-am trezit cu toții, amuzați de sictirul martorului care avea treburi nerezolvate cu Dumenezeu. Speța era una banală: într-un sat din Giurgiu, un om – Ion – își bătuse nevasta – pe Saveta. Nu era prima dată, dar cât pe-aci să fie ultima.

Acum, biata Saveta vedea puțin, auzea mai deloc și vorbea monosilabic. Cum e mai bine pentru o nevastă! Arăta ca un experiment eșuat de femeie, genul pe care îl rupi în mii de bucăți și îl dau uitării ca să poți dormi noaptea.

Ion Ion își găsea mii de scuze și nu pricepea în ruptul capului încadrarea de tentativă de omor. Adică ce? Nu era în stare să o omoare dacă voia? Proasta dracului, l-a făcut de râs, să creadă toată lumea că nu-i în stare nici de un omor.

Dar să revenim la martorul Lopată Vasile, vecinul din fund de curte, martor ocular la multe tentative urmate de reclamații, oase rupte și bani dați pe la doctori.

- Sunteți rudă cu vreuna dintre părți? În relații de prietenie sau dușmănie?

- Ion îmi e ca un frate. Pe Saveta aș vedea-o moartă dacă ăsta ajunge la pușcărie din cauza ei.

- Ați dat o declarație la urmărire penală.

- Da.

- O mențineți?

- Da.

- Ați spus adevărul?

- Nu.

- Cum nu? Ați mințit la urmărire penală?

- Pentru Ion aș minți oriunde.

- Vă atrag atenția că mărturia mincinoasă este infracțiune și se pedepsește.

- Adică să ajung și eu la pușcărie? Da de ce doamnă președinte? Pentru o muiere stricată?

- Pentru că nu spuneți adevărul. Haideți să vedem dacă azi puteți fi sincer. Unde erați când inculpatul a lovit- o pe partea vătămată?

- Lângă el. Îmi puneam cizma în picior.

- Și de ce nu l-ați oprit?

- Cum să-l opresc? Am vrut să-l ajut, dar nu m-a lăsat. A zis lasă Vasile, că de aici e treaba mea.

- Adică l-ați încurajat pe inculpat să o lovească?

- Păi cine știe mai bine decât mine cum să lovească fără vânătăi? Că Mărioara mea așa a murit și doctorul a zis că s-a dus de moarte bună.

- Dumneavoastră ne spuneți că v-ați ucis soția? Adineaori erați supărat că v-a luat-o Dumnezeu.

- Dacă Dumnezeu nu vrea, nu te cheamă la el. Dacă n-o plăcea pe Mărioara, o mai urca la cer? N-o mai urca!

- Domnule martor, sunteți bolnav? Suferiți de vreo boala psihică, luați vreun tratament?

- Nu, doamnă, sunt sănătos tun. Mai beau câteodată de supărare că sunt bătrân și fără putere și nu mă mai vor femeile ca în tinerețe.

- Să revenim la inculpat. Cunoașteți motivul izbucnirii scandalului ?

- Ba bine că nu. Ion m-a găsit cu Saveta. Proasta m-a chemat în casă și ăsta m-a prins când nu apucasem să-mi dau jos cizmele. Cum să n-o bați? Ajung eu să mă cert cu Ion pentru muiere? Ce, eu i-am zis ceva când sărea gardul la Mărioara mea? Nu i-am zis. M-am făcut orb și surd, da acum chiar era pe față. Așa ceva nu se face. În casa lui, în patul lui... A bătut-o cu milă, că era lume de față.

Sala era uluită. Grefiera consemna mecanic, absentă și abătută de parcă simțea loviturile îndurate de Saveta.

Declarația lui Vasile Lopată a durat vreo două ceasuri. Crăciunete Costel și Istoveanu Ghișă au fost și ei la înălțime. Ochii plini de milă și deznădejde pentru biata Saveta se transformaseră în priviri tăioase, încărcate de reproșuri. Până la finalul ședinței, toată lumea era de acord că femeia își meritase soarta și bătaia.

Pe lângă Vasile Lopată, aflăm că nici ceilalți doi martori nu erau străini de așternuturile conjugale ale familiei Ion.

Dar absolut toti bărbații o făceau pe Saveta fericită, din prietenie pentru Ion; un fel de datorie morală pe care o onorau cu sfințenie și regulat.

Tot satul știa că Ion e om bun, cu pumnul tare, dar cu bărbăția domoală ca o lebădă resemnată. Iar Saveta, femeie tânără și în putere, avea nevoi și era slobodă ca pasărea călătoare.

- Ei, doamna președinte, eu sunt bolnavă cu psihicul. Așa mi-a zis mie un doctor de la București . Că ce am eu e boala femeilor din filmele deocheate – neomenie.

- Nimfomanie, completează președinta.

- Așa, cum spuneți . Dacă știți, înseamnă că mă înțelegeți . Eu sunt Saveta nimfomana . A încercat omul meu să mă vindece cu pastile, cu bătaie , cu vorba bună.

Ce să facă si el săracul ? Osul se mai lipește, dar picioarele Savetei nu !