Accident în judeţul Bistriţa – Năsăud. Şase tineri au ajuns luni dimineaţă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Accidentul s-a produs pe DN 17C, din cauza vitezei.
Virginia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud, a declarat că maşina se deplasa pe drumul ce leagă oraşul Năsăud de municipiul Bistriţa şi era condusă de un tânăr de 20 de ani, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Şoferul a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul a ieşit pozitiv, de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu amendă pentru că s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, dar şi cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, informează Agerpres.
În maşină se mai aflau alţi cinci tineri. Este vorba de doi băieţi de 17 ani şi trei fete de 14, 18, respectiv 24 de ani. Victimile au fost transportate la spital pentru îngrijiri.