Şase factori care agravează psoriazisul

Ritmul alert al vieţii, alergiile la diverşi stimuli şi medicamentele pentru inimă ori cele pentru sistemul nervos fac psoriazisul să devină "agresiv".

Factorii genetici alături de diverse cauze externe duc la apariţia psoriazisului, o afecţiune cutanată cronică, manifestată prin apariţia unor zone roşii acoperite de scuame (coji) groase de culoare alb-sidefie. În România, boala afectează circa 500.000 de persoane şi apare în special între 15-30 de ani şi 50-60 de ani. Semnele sunt vizibile în special pe coate şi genunchi, dar pot apărea pe orice altă regiune a corpului, de la scalp la palme, tălpi, unghii sau zone axilare şi inghinale. Medicii fac o trecere în revistă a factorilor care pot declanşa sau agrava psoriazisul şi oferă soluţii care i-ar putea ajuta pe bolnavi.

1. Stresul

Viaţa stresantă e una dintre cele mai frecvente cauze care duc la apariţia psoriazisului, mai ales în cazul tinerilor, spune medicul Mircea Tampa, dermatolog la Spitalul Clinic de Dermatologie "Prof. Dr. Scarlat Longhin" din Bucureşti. Calitatea vieţii celor afectaţi scade simţitor. Pentru a ţine sub control boala, medicii recomandă folosirea tehnicilor de relaxare şi concentrarea pe lucrurile pozitive din viaţă.

2. Alergiile Alergiile pot fi responsabile de trecerea bolii dintr-o fază uşoară în una severă. "La persoanele alergice scade capacitatea organismului de filtrare a unor particule din aerul atmosferic şi astfel se formează produşi chimici alergeni, care favorizează apariţia psoriazisului", explică prof. dr. Traian Mihăescu, medic primar pneumolog la Spitalul de Pneumologie Iaşi.

3. Pastilele de inimă

Şi medicamentele pot fi "vinovate" de apariţia sau agravarea bolii. "Cele mai incriminate sunt medicamentele de inimă şi cele de tensiune din clasa beta-blocantelor (propranolol), cele pentru bolile sistemului nervos (sărurile de litiu), cele care scad imunitatea (corticoterapia sistemică)", detaliază Mircea Tampa. 4. Infecţiile

Infecţiile căilor respiratorii superioare (faringita, amigdalita, sinuzita) cauzate de streptococi duc la apariţia unor forme de psoriazis caracterizate prin plăci mici, numeroase şi de dimensiuni mai mici de un centimetru.

5. Hormonii

Factorii hormonali influenţează apariţia psoriazisului, ceea ce face ca boala să apară sau să se agraveze la pubertate sau la menopauză. "Tot din cauza hormonilor, sarcina determină o ameliorare temporară a bolii, iar alte afecţiuni (inclusiv cele endocrine) care cauzează hipocalcemie (nivelul scăzut al calciului în organism) pot agrava psoriazisul", explică medicul Mircea Tampa.

6. Tutunul

Fumatul este unul dintre factorii agravanţi ai psoriazisului pustules, o formă ce afectează în special palmele şi tălpile. "Se produc modificări la nivelul pielii din cauza substanţelor din tutun, ale căror molecule dau o reacţie autoimună", arată medicul pneumolog Traian Mihăescu.

"Stresul, alergiile, medicamentele, infecţiile, dezechilibrele hormonale, fumatul agravează psoriazisul.", MIRCEA TAMPA, medic dermatolog