Şase bănci europene cer UE ajutor pentru România

DEMERS. Şase bănci europene fac presiuni asupra Uniunii Europene (UE) să asigure un ajutor financiar României şi altor state din Europa de Est, transmite Bloomberg.

UniCredit, Société Générale, Erste Group, Raiffeisen, Intesa SanPaolo şi KBC Groep, bănci cu operaţiuni în România, au cerut UE elaborarea unui program pentru Europa de Est care să prevadă, printre altele, ca instituţiile financiare europene precum BERD să asigure împrumuturi şi garanţii pentru băncile din regiune. Programul ar putea include şi un ajutor pentru consolidarea capitalului instituţiilor de credit est-europene.