Imagini emoţionante de la o Grădină Zoologică din Olanda. Un bărbat care suferă de cancer, în fază terminală, a ţinut neapărat să mai vadă o dată animalele pe care le-a îngrijit toată viaţa.
Mario, de 54 de ani, şi-a petrecut cei mai mulţi ani ca adult îngrijind animalele. Aflat pe patul de spital în stare gravă, bărbatul a cerut să fie dus la grădina zoologică unde a lucrat pentru a-şi lua rămas bun de la girafe. Momentul cel mai emoţionant a fost când unul dintre animale s-a apropiat şi şi-a aplecat gâtul lung, într-un gest ce aminteşte de un sărut.
"Animalele l-au recunoscut şi au simţit că ceva nu este în regulă cu el. A fost un moment foarte special, l-am văzut radiind de fericire", a declarat Kees Veldboer, fondatorul unei organizaţii care îndeplineşte dorinţele oamenilor grav bolnavi.