Sarmalele sunt nelipsite de pe masa românilor, iar umplutura acestora poate varia, în funcție de regiune și mai ales de gusturi. O rețetă care datează din 1940 este un adevărat deliciu.
Sarmalele cu brânză pot fi „descoperirea” zilei pentru cei care încă nu au testat gustul acestui preparat cu tradiție. Combinația dintre foi de viță de vie, brânză și smântână trebuie încercată, atât pentru un prânz obișnuit, cât și pentru o masă specială.
Sarmale cu brânză, rețeta care transformă masa tradițională într-o delicatesă
Ingrediente necesare:
- 20 frunze de vițe de vie,
- 1 ceapă, ulei,
- 250 brânză de vaci,
- 1 ou,
- 1-2 linguri cu griș,
- mărar verde,
- sare,
- 1 pahar cu borș,
- smântână și 20 g unt.
Cum se prepară sarmalele cu brânză. Trucurile de care să ții cont
Conform site-ului rețeteistorice.ro, începeți să preparați sărmăluțele cu brânză, prin a spăla bine frunzele de viță, apoi să le puneți în apă clocotită, ca să se înmoaie. E de ajuns să le țineți câteva minute.
Tocați ceapa mărunt, căliți în puțin ulei și un pic de apă, adăugați brânza, oul, grișul, dar și verdeața tocată. Asezonați cu sare după gust. După ce scoateți frunzele de viță din apa clocotită, tăiați-le codițele, și umpleți apoi cu umplutura descrisă mai sus.
Este important ca sarmalele să fie corect așezate în cratiță, pentru ca acestea să nu se desfacă sau să se lipească.
Astfel, pe fundul cratiței un rând de frunze de viță, apoi un rând de sarmale, un alt rând de frunze, alte sarmale și repetați procedeul până se umple oala. Ultimul rând trebuie să fie tot frunze de viță. Puneți apă peste sarmale cât să le acopere și așezați la fiert. Când sunt aproape gata, adăugați și borșul și lăsați până când frunza de viță este foarte bine fiartă.
Trei state susțin că au „inventat” sarmalele
La final, opriți focul, scoateți primul rând de frunze și puneți peste preparat smântână. Introduceți la cuptor pentru câteva minute. Pentru un gust extraordinar, puteți să le mâncați cu unt și smântână, notează rețeteșivedete.ro.
Sarmelele sunt „revendicate” de trei state: Turcia, Grecia și Albania, iar în ultimele două sunt folosite frunzele de viță în loc de foi de varză. Românii spun, de asemenea, că sarmalele sunt produsul tradițional.