Sarkozy se impune si acasa, si in UE

Presedintele francez Nicolas Sarkozy s-a prezentat, ieri-seara, la sedinta ministrilor de finante din zona euro pentru a impune aliatilor din UE propria-i viziune in privinta economiei.

Viziunea cu pricina, care presupune reducerea taxelor si, implicit, cresterea deficitului bugetar, incalca insa acordurile asumate in urma cu cateva luni chiar de oficialii de la Paris.

In plus, prezenta unui sef de stat la sedinta, scrie „EUObserver”, a starnit ingrijorari privind subminarea ministrului francez de finante, Christine Lagarde, si chiar a ministrilor de finante ai UE, in general. 

Toate tarile membre ale zonei euro, printre care si Franta, au fost de acord in aprilie sa-si echilibreze bugetele pana in 2010. Oficialii de la Paris si-au schimbat insa parerea dupa ce Sarkozy a castigat alegerile prezidentiale din mai, iar acum vor o intarziere de doi ani, pentru a sustine ratele de crestere prin numeroase reduceri fiscale.

Intentia lui Sarkozy nu a fost insa tocmai bine primita de oficialii europeni, care au anuntat ca se vor opune propunerii Frantei, pentru a evita o slabire a regulilor bugetare ale UE.

Comentatorii europeni apreciau ieri ca presedintele Sarkozy va folosi intalnirea cu ministrii UE si pentru a-l promova pe fostul ministru de finante, socialistul Dominique Strauss-Kahn, pentru postul de sef al Fondului Monetar International (FMI).

Intentia lui Sarkozy privind nominalizarea lui Strauss-Kahn a fost anuntata inca de la sfarsitul saptamanii trecute. Sarkozy si-a facut cunoscuta deja optiunea presedintelui american George W. Bush, precum si liderilor Spaniei, Italiei si Marii Britanii, aceasta initiativa fiind considerata ca o modalitate de a castiga teren in fata rivalilor care inca nu au aparut.

Ministrii de finante ai UE vor discuta problema succesiunii in cursul zilei de azi, nefiind insa sanse sa se ajunga la un acord in acest sens.

Socialistii in pericol

Cum sa divizezi un partid opozant

Sustinerea lui Dominique Strauss-Kahn pentru sefia FMI este numai ultima dintre mutarile lui Sarkozy, care a incercat o colaborare cu membri marcanti ai Partidului Socialist, de opozitie, pusa de comentatori pe seama incercarii de a diviza gruparea de stanga.

Kahn se alatura unei serii de personalitati socialiste carora li s-a propus sa lucreze in guvernul format de presedinte si de premierul Francois Fillon.

Astfel, socialistul Bernard Kouchner a devenit seful diplomatiei, un alt socialist, Jean-Pierre Jouyet, este secretar de stat pentru afaceri europene.

Eric Besson, care se alaturase lui Sarkozy in timpul campaniei electorale, a intrat si el in guvern, ca secretar de stat insarcinat cu „studierea si evaluarea politicilor publice”.