POTENŢIAL. Seceta nu va fi urmată de o criză alimentară sau de o criză a grâului în acest an, este de părere Ilie Sârbu, ministrul agriculturii.
El îşi motivează opinia prin faptul că pe piaţă există o abundenţă de produse. „Toate prognozele pe care le avem noi până acum nu arată că va fi o criză alimentară. În lume se moare de foame, asta o ştim, dar România are un potenţial agricol care să ajungă pentru 80 de milioane de locuitori”, a spus Sârbu, citat de Mediafax.