Au şapte copii. L-au luat cu ei şi pe al optulea căci cel puţin la ei în casă e cald. Sărbători e un cuvânt cu un sens pierdut pentru ei.
La una din ieşirile din Sibiu, aproape de fosta groapă de gunoi a oraşului, locuieşte familia Iorga. Două camere întunecate, unde atmosfera e şi mai presantă din cauza pereţilor afumaţi. Câteva piese de mobilier vechi, a căror formă iniţială e demult pierdută. Căldura sobei dărăpănate ţine aproape o fetiţă de un an şi jumătate al cărei zâmbet e adus de o jucărie prăpădită. Pe masă, într-un colţ, două farfurii cu macaroane cu zahăr.
"Poftiţi în casă, vă rog. Şi scuzaţi deranjul", apleacă privirea cei doi părinţi. Împreună cresc opt copii. Casa lor nu e conectată la reţeaua de energie electrică şi nici de apă curentă nu beneficiază. În unele zile, nici de pâine.
Un singur şcolar
Vasile Iorga are 41 de ani şi lucrează la "întreprinderea judeţeană" de drumuri şi poduri, cu jumătate de normă. Rămâne cu 200 de lei la final de lună, plus cu ce mai câştigă muncind cu ziua. Pentru copii, spune el. "Eu am crescut fără tată şi mi-a fost tare greu, de aceea nu o să renunţ la copiii mei. Cum pot şi unde pot tot găsesc eu de lucru să aduc ceva de mâncare seara când mă întorc. De greu, e greu, dar un părinte nu are voie să se plângă".
Se îndreaptă către canapeaua ruptă toată, pe care fata de opt ani îşi leagănă sora de patru luni. Îşi ia bebeluşul în braţe şi priveşte duios către fetiţa blondă, Cristina. E singura pentru care se găsesc bani astfel încât să poată merge la şcoală.
"Cristina face naveta la Vurpăr. Nu am bani să îi plătesc drumul, dar o mai ia şoferul de milă sau îi mai plăteşte câte o profesoară biletul. Ca să îşi poată face lecţiile când ajunge seara acasă, ne chinuim să cumpărăm măcar o lumânare în fiecare zi", povesteşte mama fetiţei, doamna Genoveva. Pe masă moţăie mucul de lumânare rămas de seara trecută.
Şi copiii altora
Celor şapte copiii ai lor li s-a alăturat al optulea. Un nepot. "Stătea într-o casă unde nu au nici măcar sobă. Noi avem căldură, cel puţin", spun cei doi părinţi, mult mai bătrâni decât vârsta din acte. Niciunul nu vrea să renunţe la copii. "Când l-am născut pe Nicuşor, băiatul de 13 ani, a avut probleme de sănătate şi l-au ţinut o lună la centrul de plasament sub supraveghere. Dar după o lună m-am dus şi mi-am adus copilul acasă. Renunţ la orice pe lumea asta, dar nu la copiii. I-am făcut să-i cresc şi să mă bucur de ei nu să-i dau la orfelinat", mai adaugă Genoveva în timp ce îl îmbracă cu o pereche de pantaloni rupţi, dar curaţi, pe Ionuţ, mezinul familiei.
De ce să ajuţi familia Iorga
Remus Bebeşelea a aflat de povestea celor din familia Iorga de la un prieten. I-a vizitat, a vorbit cu prietenii, a strâns donaţii, le-a dus. Şi va mai duce. "Nu pentru că sunt sărbători. Ci pentru că aşa trebuie. În primăvară vreau să îi ajutăm să zugrăvească. Aţi văzut ce afumaţi sunt pereţii", spune Remus.
Nu îi judecă, vrea doar să ajute. "Că au făcut mulţi copii? Nu, nu îi consider vinovaţi. Le lipseşte instruirea şi nu e vina doar a lor. Când femeia aceasta a făcut deja doi sau trei copii, nimeni din această societate nu a consiliat-o. Nu e vina lor că societatea aceasta nu ştie să aibă grijă de membrii ei", adaugă Remus.