Suspendată pentru dopaj, rusoaica Maria Șarapova a revenit, aseară, pe terenul de tenis, cu ocazia unui turneu demosntrativ desfășurat în Las Vegas (Nevada, SUA).
TAS i-a redus Șarapovei suspendarea, de la 2 ani, la 15 luni, iar rusoaica va lua startul în circuitul WTA în aprilie 2017. Aseară, tenismena din Rusia a bifat primul ei meci de când a fost depistată pozitiv cu Meldonium, dar în cadrul unui joc demonstrativ. World Team Tennis Smash Hits, este competiția organizată în aer liber în fața unuia dintre celebrele cazinouri din Las Vegas și destinată strângerii de fonduri pentru Fundația Elton John ce luptă împotriva maladiei SIDA.
Șarapova a evoluat în cadrul unui meci de dublu, alături de tânăra americană Taylor Johnson. Cele două au pierdut, însă, partida dipsutată cu perechea Martina Navratilova/Liezel Huber, scor 2-5. Apoi, „Masha” a participat și la dublu mixt, unde a făcut echipă cu legendarul John McEnroe. Cuplul ruso-american s-a impus cu scorul de 5-3 în fața perechii Martina Navratilova / Andy Roddick.