Săracii vâslesc prin criză, bogaţii îşi iau iahturi

În timp ce majoritatea salariaţilor se tem că-şi pierd locul de muncă, oamenii avuţi „se chinuiesc” să-şi cumpere ambarcaţiuni de lux.

Pasiunea pentru ambarcaţiuni nu are frontiere şi nici nu ţine cont de criză, mai ales dacă eşti un împătimit şi ai şi cu ce să-ţi susţii această deloc ieftină plăcere. Faptul este dovedit de evenimentul Romanian Boat Show, unde adevărate apartamente plutitoare „au ancorat” la Băneasa Shopping Center.

Cele mai scumpe dintre acestea ajung să aibă preţuri de peste 850.000 de euro fără taxele aferente. “Vorbind despre oamenii pasionaţi, în ceea ce priveşte ambarcaţiunile scumpe, ambarcaţiunile mari, e puţin importantă criza şi par să nu fie afectaţi. În schimb, pentru ambarcaţiunile medii şi mici pare să conteze”, ne-a declarat Gabriel Hanganu, director general Willon Harbour. Printre cei care au cumpărat şi încă mai achiziţionează aşa ceva se numără şi numeroase personalităţi autohtone ale căror nume sunt ascunse de oficialii evenimentului. “Nu avem personalităţi de interes public care să fi cumpărat de la noi, iar în ceea ce priveşte oamenii de business interesaţi şi care se numără printre cumpărători, din punct de vedere deontologic, nu le putem dezvălui identitatea”, a mai spus şeful Willon Harbour.

Prinţesa şi Pasiunea, stilate, frumoase şi scumpe

Cele mai scumpe bărci de la expoziţie costă peste 850.000 de euro. „Trei bărci la fel de scumpe - un Princess 54, un Ferreti şi un Passion 46. Preţul unui astfel de iaht este în jur de 850.000 euro, fără taxe, dar poate creşte în funcţie de dotări. Sunt cam 100 de ambarcaţiuni cu o valoare totală de 12 milioane euro, dar cam 80% sunt ambarcaţiuni între 5.000 euro şi 30.000-40.000 euro”, ne-a declarat Bogdan Craiciu, organizatorul evenimentului.

Ceva mai ieftine decât o maşină de lux

Marea parte a exponatelor au preţuri acceptabile, dacă le-am compara cu preţurile maşinilor din clasa limuzină a multor constructori auto.

Astfel, Sea Ray 255, o barcă de peste opt metri, poate fi cumpărată cu aproape 55.000 euro. Aceeaşi regulă se aplică şi la bărcile mai mici, care costă minimum 5.000 euro. „Acestea sunt dotate cu un sistem audio foarte bun şi, în general, sunt folosite în Deltă, mai ales de pasionaţii de pescuit”, ne-a mai declarat Bogdan Craiciu.

ALEASA ANULUI

Velierul de sute de mii de euro, pentru familie Oceanis 31 este o ambarcaţiune cu vele de aproximativ 10 metri al cărei cost depăşeşte puţin peste 100.000 euro. Aceasta se poate lăuda cu o cabină la prora înaltă de 1,77 metri şi un pat mai mult decât încăpător (2,03 m x 1,66 m). La babord are un salon cu o banchetă „L”, iar la tribord o alta plus masă şi perne. La fel şi bucătăria, „L”, dotată cu masă de lucru plus două chiuvete de inox şi aragaz cu două ochiuri pe cardan, un frigider cu o capacitate de 100 litri. Cabina de la pupa este la fel de încăpătoare, aceasta având un pat cu o saltea marină, ceva mai mare decât celălalt. Bijuteria mai este dotată şi cu două rezervoare pentru apă de câte 130 l, instalaţie de apă sub presiune şi un boiler de 25 de litri. Mai mult, barca are şi un sistem audio cu patru boxe.