Ministerul Economiei își dorește o implicare mai activă a statului român în managementul Șantierului Naval Daewoo Mangalia (DMHI) având în vedere pericolul în care, prin lipsa comenzilor de construcții navale, sunt puși cei aproape 6000 de salariați. Deși conducerea coreeană a DMHI susține că mai sunt contracte până la sfârșitul anului, Sindicatul șantierului dezvăluie că, după Paște, peste 1000 de salariați vor rămâne, deja, fără lucru.
Îngrijorați de faptul că Șantierul Naval Daewoo Mangalia mai are comenzi doar până la sfârșitul anului, și niciuna pe 2018, autoritățile județului Constanța s-au plâns la ministerul Economiei, având în vedere că 49% din acțiuni aparțin statului român. “Sunt 6000 angajați din care 3000 subcontractori. Nu aș vrea ca sudul județului să se transforme într-un o situatie sociala”, a declarat, astăzi, la Mangalia, președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu. Iar primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, a explicat că 50% din locuitorii săi depind de acest șantier.La fel și Mangalia.
Discuțiile purtate astăzi de ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, cu partea coreeană s-au purtat cu ușile închise. La vizita în șantier a participat doar partea română. Ministrul a dezvăluit apoi că DMHI înregistrează datorii de peste 800 milioane de dolari.“Voi lua inițiativa sa mă adresez guvernului coreean. Vreau să văd un businessplan în nivelul de sustenabilitate financiară. Ne preocupă, mai ales, păstrarea locurilor de muncă. Le-am sugerat că trebuie să își diversifice portofoliul, să treacă și pe reparații. Trebuie să intre în contact pentru business, de asociere comercială, și cu alte șantiere navale din Europa. Ei trebuie sa își prezerve numărul de locuri de muncă, portofoliul de oameni înalt calificați”, a declarat Alexandru Petrescu.
Olandezii de la DAMEN ar fi interesați să cumpere o parte din acțiunile părții coreene dar, deocamdată, nimic concret, spune Florian Marin.Liderul sindical găsește o explicație și pentru pierderile uriașe ale DMHI. El face referire la propunerea din 2011 a fostului președinte, Traian Băsescu, de majorare a capitalului coreean la șantierul din Mangalia. “Dar nu s-a concretizat. Nu s-a vrut pentru că nu se mai puteau sifona din Coreea de Sud anumite lucruri. Dacă cei care dețin 51% doresc, cu adevărat, să salveze șantierul, să ia 100% și să arate ca sunt în stare sa construiască nave”, a încheiat liderul sindical Florian Marin.