Zeci de constănţeni au participat, astăzi, la prima ediţie a SantaRun, crosul în care concurenţii au alergat costumaţi în Moş Crăciun, bucurându-se, într-un alt mod decât cel tradiţional, de venirea săbătorilor de iarnă
SantaRun s-a desfăşurat în parcul Operei din oraş, în jurul căruia Moş Crăciunii de toate vârstele au alergat de trei ori, parcurgând în total 1,5 kilometri. “Scopul nostru a fost să realizăm o mişcare sportiv distractivă dar mai mult cu tentă distractivă” a declarat Daniel Antonaru, fondatorul Asociaţiei Sportive Sanasport, organizatorul evenimentului. Pe lângă localnici, la crosul SantaRun au participat şi atleţi consacraţi, care nu lipsesc de la evenimentele sportive, precum şi militari americani de la baza Mihail Kogălniceanu.
La sfârşitul crosului, alergătorii au primit medalii, diplome, ceai şi vin fiert. Primii cinci premianţi de la categoria fete şi băieţi au primit şi câte un litru de vin, cu menţiunea că minorii trebuie să îl ofere părinţilor. SantaRun face parte din proiectul internațional “Maratonul Nisipului 2016” şi are ca scop promovarea sportul de masă în rândul comunităţii și a singurului maraton din Europa care se desfăşoară pe nisip, în staţiunea Mamaia.
A trei ediţie a “Maratonului Nisipului” va avea loc în data de 27 martie 2016, în Mamaia, și se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță. Potrivit lui Daniel Antonaru, „evenimentul reprezintă un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a litoralului românesc la nivel internațional şi cuprinde trei probe: cursa individuală de maraton (42,195 km), cursa de semimaraton (21,097 km) și cursa de 10 km și inedita cursă populară „Family Run”, care dorește să promoveze sportul în familie”.