Comuna din Paris a durat doar două luni: din 28 martie pînă la 28 mai 1871.
Se spune că în clipa în care Guvernul bolșevic, instalat prin Lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, a trecut de două luni, depășind cu o zi Comuna din Paris, Lenin a ieșit de la Smolnîi și a dansat în zăpadă pentru a sărbători supraviețuirea de mai mult de două luni a unui nou Guvern al proletariatului.
Guvernul Ludovic Orban a fost investit pe 4 noiembrie 2019.
Pe 5 ianuarie 2020, Guvernul a depășit cele două luni ale Comunei din Paris.
E greu de crezut că Ludovic Orban ar fi ieșit în curtea Palatului Victoria și ținînd-o de brîu pe Violeta Alexandru i-ar fi ars o Sîrbă în pereche. Socotind că e vorba de al doilea om în Guvern, ar fi trebuit să-i pun pereche lui Ludovic Orban pe Raluca Turcan. Avînd în vedere solemnitatea de statuie ecvestră a doamnei viceprim ministru secvența mi s-ar fi părut prea crunt ridicolă pentru a fi reală.
E greu de crezut nu pentru că Ludovic Orban nu e Lenin și pentru că iernile nu mai sînt cele ca de pe vremea Loviturii de stat bolșevice. E greu de crezut, pentru că în supraviețuirea Guvernului Orban mai mult de două luni nu-i nici un prilej de bucurie. Nici pentru PNL, nici pentru noi, românii.
Asta deoarece, supraviețuirea de peste două luni a Guvernului PNL înseamnă compromiterea în ritm accelerat a unei Guvernări de Dreapta și prin asta compromiterea pentru mult timp a necesare alternanțe la putere în România postdecembristă.
Venirea unui Guvern de Dreapta după cei șapte ani de Guvernare de Stînga și dacă mă gîndesc bine, după 30 de ani, în care Opoziția la PSD n-a avut norocul unei căderi a PSD ca acum, a stîrnit mult entuziasm în rîndul fanilor antiPSD și nădejdi în restul electoratului. Marea nenorocire a celor 30 de ani de postdecembrism a constat în absența unei alternanțe de tip tradițional la guvernare. Altfel, spus România postdecembristă n-a cunoscut o etapizare gen patru ani PSD, patru ani un partid antiPSD, definit ca de Dreapta. Din 1990 pînă în 1996 a guvernat la modul absolut PSD. Prin președinte și prin guvern. Regimul Emil Constantinescu, ivit tocmai din nevoia de Schimbare, a durat practic pînă la 11 februarie 1998, cînd a ieșit PD de la Guvernare. Din acel moment, deși au fost un președinte și un Guvern CDR, cel care și-a impus politica a fost PSD. După 2000, pînă în 2004, PSD a stăpînit România. Prin președinte și prin Guvern. Opoziția de Dreapta era ca vai de mama ei după eșecul de la parlamentare. În 2004, se părea că în fine țara va beneficia măcar patru ani de alternanța la guvernare. Avea președinte și Guvern de Dreapta. Din vara lui 2005, între președinte și premier a intrat dihonia, ca și între PD și PNL. În martie 2007, PD era dat afară din Guvern. Alianța DA era o palidă amintire. Se înțelege că pînă în 2009, practic PSD a fost jupînul țării, După prezidențialele din 2009, cînd părea că în fine vom avea un regim de Drepta de patru ani, în trei ani totul s-a dus dracului. În 2012, venea la Guvernare PSD. Și de atunci PSD a guvernat România. Guvernul Cioloș nu-l putem considera o veritabilă guvernare de Dreapta cîtă vreme PSD domina în Parlament.
Despre această nefirească dominare a țării de către un singur partid, am mai scris și am mai zis.
Printre alte efecte cumplite ale acestei anormalități, care e absența alternanței la Guvernare, se numără și ceea ce aș putea numi diferența de tratament a celor două partide din partea opiniei publice. Dreapta a fost totdeauna văzută ca o forță pirpirie, incapabilă să meargă pe picioarele ei și în consecință ca o forță care are nevoie de alintări, de țineri în brațe ca nu cumva să se pună pe smiorcăit. PSD a fost văzut ca un monstru care domină țara, care calcă totul în picioare și, în consecință, ca un partid care trebuie tratat cu ură.
Multă vreme s-a spus că prăpastia de tip postdecembrist dintre cele două forțe Stînga și Dreapta își are cauza în fărîmițarea Dreptei. E nevoie de un partid puternic la Dreapta – s-a spus -, și astfel s-a ivit fuziunea dintre PDL și PNL, dintre două partide cu experiență de Guvernare. Au trecut deja cinci ani de la apariția Marelui Partid de Dreapta, zis și PNL. S-a schimbat ceva în raporturile de putere dintre Stînga și Dreapta? Firește că nu. În 2016, PNL, Marele partid de Dreapta, a obținut un scor mai slab decît cel obținut de PNL cînd nu fuzionase cu PDL.
Anul 2019 a adus cu sine, pe fondul unei căderi a PSD, venirea la Guvernare a Dreptei. Dacă ne gîndim că și Președintele e de Dreapta, putem spune că PNL avea șansa de a demonstra ce nedreptate istorică a fost că Dreapta n-a avut șansa de a guverna nestingherită. De două luni și ceva, PNL a avut șansa unică de a arăta românilor de ce-i în stare Dreapta cînd ajunge la Putere.
Din nenorocire, de două luni și ceva, guvernarea PNL e o strălucită demonstrație de cît de prost administrează Dreapta țara. În condițiile unei opinii publice favorabile și din ură față de PSD, ale unui președinte tot de Dreapta, ale sprijinului dat de Sistemul instituțiilor de forță și ale unei amabilități arătate de Marile Puteri, Guvernul Ludovic Orban a reușit să fie cel mai prost guvern din istoria postdecembristă. Un guvern fără busolă, fără țel, fără obiective, cu majoritate demnitarilor obsedați de Breaking newsuri la televiziunile de știri, cu miniștri precum Monica Anisie, Violeta Alexandru, Florin Cîțu, Lucian Bode, Marcel Velea, pe post de personaje de desene animate, cu un premier pe care, cînd îl vezi la televizor te întrebi dacă n-ai avea ceva valută de schimbat pe sub mînă.
PSD, dovedind că nu poate ieși din blestematele sale clișee, o ține langa cu acuzația că Guvernul Orban e un Guvern de Austeritate.
Aiurea!
Austeritatea e un obiectiv istoric și poate da măreția unui Guvern, cum s-a întîmplat cu Guvernul Dimitrie Sturzda, în 1901, cînd prin Legea asupra măsurilor reclamate de echilibrarea Bugetului Statului, votată în Adunarea Deputaţilor din 26 martie 1901, a salvat România de la dezastrul deficitului bugetar prin sloganul Să punem capăt cheltuielilor nesăbuite! Se vede un asemenea obiectiv la Guvernul Orban? Nu se vede, pentru că nu există. Și chiar dacă ar exista nu s-ar vedea din cauza spectacolelor de iarmaroc mediatic la care se dedau demnitarii în frunte cu Ludovic Orban.
Șansa reabilitării unei Guvernări de Dreapta a fost ratată de Guvernul Orban.
Dacă mă gîndesc la faptul că mai există și USR aș șovăi să spun că totul e pierdut.