Sandu, aplaudat şi de opoziţia din România

Alegerea şefului de la FRF în structurile de conducere de la UEFA i-a înmuiat pe cei care odinioară îl contestau puternic pe conducător.

Mircea Sandu va face cărare la UEFA încă patru ani de-acum încolo. Şeful FRF a fost reales în Comitetul Executiv al forului continental, la Congresul al 35-lea, desfăşurat ieri la Paris. "Naşul" şi-a păstrat postul la UEFA pe care îl ocupă din 2007.

Liderul de la "Casa Fotbalului" a tremurat la alegerile de ieri, fiind ales din al doilea tur de scrutin. Marele avantaj al menţinerii lui Mircea Sandu la UEFA îl reprezintă factorul de influenţă. În ultimele campanii de calificare, naţionala de fotbal a României n-a mai avut probleme cu arbitrajele, ba chiar a fost ajutată de deciziile eronate ale "fluieraşilor".

"Baciul" crede că este doar o chestiune de imagine

Fostul mare internaţional Gică Popescu, cel mai serios contracandidat al lui Mircea Sandu la alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal, a salutat realegerea liderului de la "Casa Fotbalului" în structurile de conducere de la Nyon, dar consideră că locul ocupat de român este doar o chestiune de imagine.

"Bravo lui! E un lucru important pentru el, ca imagine mă refer. Dar ce poate face mai mult pentru România, ca membru al boardului de la UEFA? Dacă ne încălzeşte că vom avea arbitraje mai bune, atunci este un lucru important că a fost reales în această funcţie. Eu spun însă că ar fi bine să avem parte de arbitraje corecte. Iar în preliminariile trecute, naţionala a fost arbitrată corect", ne-a declarat ieri ex-căpitanul naţionalei.

În timp ce foşti internaţionali precum Dănuţ Lupu nu sunt acceptaţi în avionul naţionalei de directorul general Ionuţ Lupescu, cel care întocmeşte listele, "Baciul" a fost cel care a refuzat să zboare alături de tricolori de-a lungul actualei campanii. "Am fost invitat în Franţa. Ionuţ Lupescu m-a sunat, dar nu am putut merge. Am avut treabă. M-a invitat şi pe mine, şi pe Hagi", a punctat Gică Popescu, un rival al găştii federale.

Crăciunescu: "Sunt mândru"

Fostul mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu, alt contestatar al lui Mircea Sandu, s-a înmuiat şi el în faţa succesului repurtat de Mircea Sandu. "E un pas bun. Eu, ca român, sunt mândru că un conaţional este într-o poziţie atât de importantă. Are şansa să fie la curent cu toate proiectele şi noutăţile din fotbalul european şi astfel putem să învăţăm şi noi, naibii, ceva odată! E o şansă să îndreptăm lucrurile, să ieşim din sfera neregulilor", socoteşte Crăciunescu.

Fostul fotbalist Marcel Puşcaş a evitat să-l atace pe Mircea Sandu aşa cum o făcea în trecut. "Ce să mai comentez? Fotbalul românesc «creşte» invers proporţional cu ascensiunea lui Sandu!", apreciază fostul şef al Stelei.

Mircea Sandu a declarat ieri că va mai candida o dată la preşedinţia FRF, dar şi la UEFA. "Voi mai candida încă o dată la preşedinţia FRF. Acela va fi ultimul meu mandat la conducerea fotbalului românesc.“ MIRCEA SANDU preşedintele FRF