Scandal la Institutul Național de Criminalistică! Mama Luizei Melencu, una dintre victimele lui Dincă, susține că a fost forțată să dea probele ADN, care urmează să fie trimise la FBI, în SUA.
Mama Luzei Melencu a ieși în hohote din sediul IGPR, acolo unde s-a prezentat pentru prelevarea de probe biologice. Femeia a acuzat că probele i-au fost recoltate după ce un comisar i-a vorbit pe un ton ridicat. Acuzațiile Monicăi Melencu sunt susținute și de avocatul ei, Tonel Pop.
„Acest domn (n.r comisarul IGPR care coordona operațiunea) nu l-a lăsat pe domnul de la laborator să îmi explice. S-a enervat Am fost obligată, pur și simplu obligată. Nu îmi plac regulile care s-au pus aici. Nu ne-au lăsat să ne explice despre ce este vorba. Acel comisar a luat foc și mi-a spus că ma ia cu forța”, a spus mama Luizei la ieșirea de la IGPR.
Întrucât femeia plângea și era incoerentă, Tonel Pop a explicat situația: „Dânsa a fost de acord să respecte hotărârea judecătorească, dar a avu această pretenție să i se explice. Șeful laboratorului de Criminalistică a vrut să îi explice cu schemă pe hărtie.
În momentul în care șeful Laboratorului a explicat că laboratorul pentru recoltare este în altă parte, atunci comisarul Ciobanu a spus că dânsul dirijează ancheta și i-a spus geneticianului să nu mai dea explicații. A spus vă iau cu forța”, a declarat acesta.
Sâmbătă, mama Luizei a declarat că, la insistențele lui Tonel Pop (avocatul familiei Melencu) va merge la București pentru a oferi problele ADN care urmează să fie trimise la FBI. Luni, la momentul recoltării, femeia s-a răzggândit și acuză că probele ADN i-au fost luate cu forța.
„Am luat o hotărâre după ce domnul avocat a insistat să mă supun noii recoltări de probe biologice și să mă consult cu familia în acest sens. După îndelungi discuții cu familia am hotărât să fiu de acord cu condițiile următoare: să fie de față domnul avocat Tonel Pop la recoltare, să fiu dusă cu mașina la București pentru recoltare de către organele de anchetă pentru că nu am posibilități materiale, mai ales că m-au amendat cu 50 de milioane vechi. În concluzie, nu avem cum să ne luptăm cu sistemul și trebuie să cedăm în acest moment”, a declarat Monica Melencu, pentru Antena 3.
Jandarmii și agenții au mers, vineri, la casa familiei Melencu, pentru a pune în executare mandatul de aducere pentru prelevarea probelor biologice. Monica Melencu a spus că refuză să plece de acasă și, ulterior, a leșinat.