Ministerul Sănătăţii deţine recordul în materie de cârmuitori: de la Revoluţie până acum, instituţia a fost condusă de aproape tot atâţia miniştri câţi ani de democraţie. EVZ face inventarul reuşitelor şi eşecurilor după 1989.
Bolnav diagnosticat de toți și netratat de nimeni, Sănătatea a fost în ultimii 20 de ani „cobaiul” a 19 miniștri. Mandatele lor au fost însă marcate puternic de zona politică, strânsă la pungă cu Sănătatea, care „nu produce autostrăzi”. Finanțiștii i-au convins rapid şi pe cei cu gânduri mari de reformare că nu pot face din nimic bici. Chiar și în timpul Guvernului Tăriceanu, când bugetul Sănătății trecea de 4% din PIB, banii s-au topit mai mult în proiecte fanteziste, care au lăsat o „moștenire grea” succesorilor. La cârma greului minister, cel mai mult au rezistat Iulian Mincu (1992-1996), cu un mandat de 3 ani și nouă luni, urmat îndeaproape de Eugen Nicolăeascu (2005-2008)- 3 ani și patru luni.
În contrast, cel mai scurt mandat, de doar 15 zile, îi aparţine lui Valeriu Stoica, urmat de Ionel Blănculescu - mai puţin de o lună.
Doar medicul Daniela Bartoş a revenit la cârma ministerului, cu un prim mandat de patru luni şi un al doilea de doi ani şi jumătate. După debarcarea ultimului ministru, Cseke Attila, Sănătatea, în stare avanasată de slăbiciune, aşteaptă să fie resuscitată de cel de-al 20-lea conducător. EVZ face radiografia marilor reuşite şi eşecuri ale miniştrilor de la Revoluţie până în prezent.
Cinci miniştri cu reuşite
Cinci miniştri se disting prin proiectele pe care le-au avut: Iulian Mincu şi Hajdu Gabor, Eugen Nicolăescu, Daniela Bartoş şi Cseke Attila. Medicul Iulian Mincu a fost cel de-al patrulea ministru după 89, cu cel mai lung mandat, dar şi cel mai coerent, spun analiştii. A beneficiat de sprijin politic total: a efectuat primul studiu pilot privind medicii de familie, care a stat la baza sistemului de asigurări şi a iniţiat taxa pe viciu.
"Pe atunci nu aveam medicamente, iar când au intrat în ţară medicamentele scumpe, a crescut exagerat consumul. În încercarea de a suplimenta bugetul secătuit, a iniţiat taxa de viciu. Sănătatea era şi atunci o catastrofă - avea 2% din PIB. Nu erau asigurări de sănătatea, toţi banii veneau de la stat. Şi atunci, ministrul a propus înfiinţarea unui fond de asigurări sociale. Proiectul a trecut doar printro cameră a parlamentului", precizează analistul Sorin Paveliu.
În ciuda măsurilor bune pentru acea vreme, a fost perceput negativ de opinia publică. "Înainte de Revoluţie, derulase o campanie de alimentaţie sănătoasă, de care Ceaşuşescu s-a folosit ca să justifice programul de raţionalizare", mai spune Paveliu.
Juristul Hajdu Gabor a adus asigurările în România
Cea mai notabilă realizare a UDMR-istului Hajdu Gabor se leagă de înfiinţarea sistemului de asigurări de sănătate, după model german. "Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată în unanimitate de Parlament şi la 1 ianuarie 1999 casele de sănătate au intrat în funcţiune. Membrii comisiilor de sănătate din Parlament au mers în Germania şi s-au documentat. Aveam un consilier din Germania, care mia spus că singura instituţie care a rezistat între cele două războaie mondiale a fost aceasta, a asigurărilor, atât de trainică era", explică Hajdu Gabor.
Preşedintele Camerei Federative a Medicilor, Dan Pereţianu, crede că: "Hajdu Gabor a fost cel mai bun ministru pe care l-am avut. A făcut cele mai multe lucruri interesante, în perioada 1998-1999, când s-au pus bazele sistemului de asigurări şi când o treime din medicii de familie au devenit independenţi, făcându-şi cabinete. Aceste măsuri au adus un nou suflu sistemului. Tot el a arătat ce servicii trebuie să asigure un sistem ambulator, însă nu a reuşit să şi implementeze acest lucru".
Hajdu Gabor a primit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler de la Traian Băsescu.
Daniela Bartoş a fost singurul ministru cu două mandate (1996, 2000-2003). A atras atenţia asupra necesităţii descentralizării spitalelor şi a încercat să facă ordine în achiziţiile de medicamente. Sărăcia lucie în care se zbătea Sănătatea pe atunci a scos de mai multe ori medicii în stradă. "Am avut bani foarte puţini, pentru că am venit după un mandat în care s-au făcut achiziţii şi a trebuit să plătesc datorii", îşi aminteşte acum vremurile grele.
Trece în revistă şi reuşitele. "Am reuşit să le asigur salariile rezidenţilor: pe atunci nu se ştia clar cine le plăteşte, Educaţia sau Sănătatea. Am început descentralizarea spitalelor, continuată de Cseke".
Nicolăescu: între proiecte fanteziste şi Legea Reformei
Eugen Nicolăescu a condus ministerul în Guvernul Tăriceanu. De departe, cea mai mare realizare a mandatului Nicolăescu este Legea Reformei Sănătăţii (2006), care a strâns toate legile într-un cod sanitar, păstrat în cea mai mare parte şi azi.
Ministrul se mai laudă cu legiferarea SMURD-ului şi achiziţionarea de ambulanţe noi, dublarea salariilor medicilor şi triplarea salariilor medicilor rezidenţi şi introducerea managementului profesionist al spitalelor.
Deşi a avut la dispoziţie 4,3% din PIB să pună Sănătatea pe picioare, a fost acuzat din toate părţile că "a topit" banii în proiecte fanteziste: studii de fezabilitate de 10 milioane de euro pentru construirea a 8 spitale de urgenţă şi iniţierea programului de evaluare a sănătăţii populaţiei. Programul "a uşurat" bugetul cu 20 de milioane de euro, iar alte 10 milioane de euro s-au băgat în laptopurile medicilor de familie.
Într-un exces de generozitate, Nicolăescu a eliminat plafoanele pentru compensate şi a dat drumul la robinetul de pastile, contribuind la acumularea unor datorii enorme.
Fostul ministru susţine că proiectele nu au fost eşecuri, dar îşi admite greşelile: "nu a stabilit o grilă de salarizare motivantă pentru medici, că nu a finalizat informatizarea sistemului şi nu a eliminat politizarea funcţiilor din sistem".
Hulit de unii, aclamat de alţii, Cseke Attila rămâne şi ministrul proiectelor incomode. În vara anului trecut, Guvernul aproba descentralizarea a 370 de spitale.
O a doua măsură care a iscat un adevărat val de represiune a fost desfiinţarea şi comasarea a peste 180 de spitale. Una din măsurile apreciate de societatea civilă a fost iniţierea programului naţional de fertilizare în vitro. 3,9 ani a rezistat la cârma Sănătaţii medicul Iulian Mincu, cel mai lung mandat. Prin contrast, au condus MS mai puţin de două luni Ionel Blănculescu, Valeriu Stoica, Adriean Videanu şi Francisc Barany
ÎN AGONIE
Anul 2004, cea mai neagră criză: patru miniştri într-un singur an
Reformarea sistemului sanitar s-a soldat cu un singur record: al frecvenţei remanierilor. Primul ministru nominalizat după Revoluţie, profesorul de sănătate publică Dan Enăchescu, a nimerit pe un teren arid, fără bani şi fără legi, unde a rezistat doar o jumătate de an (ianuarie-iunie 1990). A fost urmat de Bogdan Marinescu (iunie 1990-octombrie 1991) şi de Mircea Maiorescu (octombrie 1991-noiembrie 1992). Marele declin din 1998
Au urmat la cârma Sănătăţii Iulian Mincu, Daniela Bartoş şi Ştefan Iosif Drăgulescu, în prima perioadă a guvernării Victor Ciorbea). Drăgulescu a avut curajul să-i critice şi pe membrii Guvernului din care făcea parte pentru subfinanţarea cronică a sistemul sanitar.
A fost înlocuit cu medicul Ion Victor Bruckner (decembrie 1997-aprilie 1998), care a făcut greşeala să semneze o listă a medicamentelor compensate diferită de cea aprobată de Guvern, fiind suspectat că şi-a băgat bani în buzunar.
Udemeristul care i-a urmat, Francisc Baranyi, a rezistat doar două luni, între aprilie şi iunie 1998, fiind revocat de Emil Constantinescu, pe motiv că ar fi colaborat cu Securitatea, fiind urmat de vicepreşedintele PNL din vremea aceea, Valeriu Stoica, interimar la Sănătate pentru o lună. În anul 1998 s-a înregistrat cel mai mare declin din ultima jumătate de secol, din cauza sumelor modice alocate pentru sănătate, dar şi de criza de autoritate a instituţiei, când trei miniştri au fost înlocuiţi în câteva luni.
Acuzaţii de plagiat şi ameninţări cu puşcăria
Următorul ministru a fost numit Hajdu Gabor, iar Daniela Bartoş a revenit în funcţie, într-un moment în care sănătatea avea datorii de 700 de miliarde de lei. Urmaşul acesteia la fotoliul ministerial a fost Mircea Beuran, care a fost nevoit să părăsească postul în octombrie 2003, din cauza acuzaţiilor de plagiat.
Interimatul la Sănătate (o lună) l-a asigurat Ionel Blănculescu, care a încercat să-i sperie pe directorii de spitale cu puşcăria dacă nu cheltuie banii sănătăţii cu măsură. La sfârşitul lui 2003, a fost numit ministru Ovidiu Brânzan, care a rămas în funcţie până la sfârşitul guvernării Năstase, în decembrie 2004. Anul 2003 a fost negru pentru sănătate, băntuită de lipsuri materiale şi conflicte care au culminat cu patru remanieri ale miniştrilor.
Cinteză şi ministrul Ferrari, licitaţii cu cântec
Din decembrie 2004 până în august 2005, în prima parte a guvernării Tăriceanu, ministru al Sănătăţii a fost medicul Mircea Cinteză, care a fost înlocuit cu Eugen Nicolăescu. Proasta gestionare a crizei medicamentelor compensate a fost motivul principal al remanierii lui Mircea Cinteză.
"Ministrul Ferrari" Ioan Bazac a fost cel de-al 16-lea care a condus Sănătatea. A ocupat fotoliul timp de zece luni, din decembrie 2008 până în octombrie 2009, când şi-a dat demisia, alături de ceilalţi miniştri PSD, în semn de protest faţă de revocarea din funcţie a lui Dan Nica, ministru de Interne. A fost acuzat că ar fi transferat ilegal 5 miliarde de lei către societăţi comerciale care au intermediat achiziţiile aparatelor de purificare a aerului necsare spitalelor din ţară. I-au urmat Adriean Videanu, care a stat două luni, între octombrie 2009-decembrie 2009 şi Cseke Attila. PLANURI PENTRU SĂNĂTATE
Se pregăteşte privatizarea spitalelor şi introducerea asigurărilor private Noul ministru care va prelua fotoliul Sănătăţii nu va avea o misiune uşoară: va trebuie să facă reformă, cu bani puţini însă. Deşi banii primiţi prin rectificare bugetară ajung doar până în toamnă, directivele FMI via Cotroceni spun că, până la sfârşitul anului viitor, Sănătatea trebuie să îmbrace haine noi: spitale "comerciale" şi case de sănătate private.
Conform noii legi a Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va rămâne depozitarul banilor, pe care îi va împărţi caselor de asigurări private. Acestea vor oferi un pachet de servicii medicale de bază obligatorii, dar şi pachete suplimentare, pentru care va trebui să scoateţi mai mulţi bani din buzunar.
O altă măsură prevăzută în raportul comisiei prezidenţiale este privatizarea spitalelor. Astfel, vor putea plăti medicilor lefuri mai mari, iar risipa va fi sancţionată.
Fără bani, ministrul Sănătaţii va fi o marionetă în mâinile politicului, iar povestea demisiilor şi remanierilor se va repeta, susţin la unison foşti miniştri. "Noul ministru va fi doar păpuşa lui Băsescu. Totuşi, privatizarea asigurărilor şi spitalelor este bună, dar nu ai nevoie de lege specială. Se poate face şi mâine", declară Eugen Nicolăescu.
Fostul ministru Daniela Bartoş consideră o prioritate stăvilirea plecărilor masive de medici. "Ne trebuie oameni. Tinerii pleacă şi bătrânii mor, nu vom mai avea specialişti".
Fostul ministrul Hajdu Gabor crede că sistemul are nevoie de "idei bune concretizate în legi clare, pe care să le pui în aplicare cu fonduri consistente. Noi n-am evoluat deloc: acum 12 ani, aveam 3% din PIB, acum, cam la fel. În Europa, media este 8%, nu vorbesc de SUA, cu 12%".
La cârma Sănătăţii, Hajdu Gabor îi vede pe Isărescu, "care se descurcă oriunde l-ai pune", pe Irinel Popescu sau pe Raed Arafat, "care a dovedit, nu este doar o promisiune cu rezervă". "Noul ministru trebuie să stăvilească plecările masive. Tinerii pleacă şi bătrânii mor, rămânem fără medici". DANIELA BARTOŞ, fost ministru al Sănătăţii în 1996 şi între 2000-2003 "Guvernanţii au preferat să remanieze miniştri decât să dea bani la Sănătate, pe ideea că nu produce nimic." EUGEN NICOLĂESCU, ministru al Sănătăţii între 2005 şi 2008