Un nou medicament contra cancerului la sân în fază avansată a fost lansat, ieri, pe piaţa din România.
Medicamentul, numit Tyverb sau Lapatinib, încetineşte progresia bolii şi este de ajutor pacientelor care nu reacţionează la alte terapii anticancer. Datorită mecanismului său de acţiune inovator, medicamentul împiedică răspândirea tumorii. El face parte din terapiile orale ţintite, cu acţiune dublă.
Substanţa activă din medicament pătrunde rapid în celulele tumorale şi, totodată, le împiedică proliferarea. „Lapatinib reprezintă o nouă terapie pentru pacientele cu o formă de cancer de sân avansat sau metastatic, ale căror opţiuni terapeutice sunt limitate. Acest medicament poate fi folosit atunci când regimurile terapeutice standard nu au dat rezultate”, a precizat medicul Alexandru Eniu, de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.
Medicamentul a primit aprobare de comercializare din partea Comisiei Europene, însă aceasta trebuie reînnoită anual, întrucât studiile clinice continuă. În România, cheltuielile pentru acest medicament nu sunt decontate din fondul de asigurări. O singură cutie costă peste 8.000 de lei, însă pe viitor produsul ar putea fi plătit parţial prin asigurări.