SĂNĂTATE: Cum se tratează alergia la alune

Alergia la alune se tratează cu…alune, spun specialiştii. Cu o alună consumată zilnic şi crescând treptat doza, sporeşte gradul de toleranţă al copiilor la acest aliment, metoda putând fi considerată un tratament al acestui tip de alergie, au arătat două studii recente.

Cinci copii cărora li s-a interzis întotdeauna să mănânce alune sau unt de alune, dar şi orice alt aliment în componenţa căruia intră alunele, au scăpat de această alergie tratând-o, paradoxal, tocmai cu alune, spun cercetătorii de la Academia Americană de Alergologie, Astm şi Imunologie.

De asemenea, cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Duke şi de la Spitalul de Copii Arkansas au observat că se poate crea o toleranţă pe termen lung la copiii care prezintă alergii la alune, prin înregistrarea unor indicatori imunologici.

"La începutul studiului, participanţii nu puteau tolera nici măcar o cantitate infimă (1-6) alune. După numai şase luni, aceiaşi subiecţi puteau mânca şi între 13 şi 15 alune, fără să aibă vreo reacţie alergică", a precizat Wesley Burks, medic-şef al secţiei de Alergie şi Imunologie Pediatrică a Spitalului Duke.

Tratament cu pudră de alune

Nouă dintre cei 33 de copii participanţi la cercetare au fost supuşi unei terapii zilnice pe o perioadă de doi ani şi jumătate. În tot acest timp, în mâncarea lor a fost presărată o pudră de alune, pentru început în doze mici (1 miime dintr-o alună), pentru ca, zece luni mai târziu, să se ajungă la echivalentul a 15 alune.

Astfel, în urma acestei cure, cinci dintre copii au oprit tratamentul, întrucât dezvoltaseră toleranţă la alune, iar alţi patru au sistat cura deoarece organismul lor s-a arătat, în continuare, intolerant.

"Se pare că aceşti copii au scăpat de alergii, fapt care dă speranţe tuturor părinţilor ai căror copii se confruntă cu astfel de problemă. În curând vom avea un tratament concret şi sigur care va stopa alergiile la diferitele tipuri de alimente", a spus Burks.

Aproximativ patru milioane de persoane din SUA suferă de alergii alimentare, dintre care, cel mai des întâlnite sunt cele la mâncărurile care conţin alune şi derivate din acestea. În astfel de cazuri, chiar şi ce mai mică expunere la un asemenea aliment poate provoca o reacţie alergică. Nimic oficial

Nu există încă un tratament oficial aprobat pentru alergii, iar Duke afirmă că aproximativ 150 de persoane mor anual, numai în statele Unite, doar din cauza alergiilor cauzate de alune. La sfârşitul anului 2007, numărul copiilor care au intoleranţă la diverse alimente a crescut cu 18 procente, la trei milioane, anunţă Centrul american de Prevenire şi Control al Bolilor.

Într-un studiu separat, realizat de cercetătorii de la Spitalul de Copii din Arkansas, subiecţilor fie li s-a administrat tratamentul experimental cu praf de alune, fie au fost trataţi cu placebo. Rezultatele au arătat că, în cazul copiilor cărora li s-a administrat placebo, simptomele alergiei au fost imediate, în timp ce copiii care au fost supuşi tratamentului cu praf de alune au putut, în timp, să consume până la 15 bucăţi din acest fruct, fără a dezvolta vreun simptom al alergiei.

În ciuda rezultatelor favorabile obţinute, specialiştii avertizează atât pe doctori, cât şi pe părinţi să nu încerce să aplice singuri tratamentul, motivând că studiile au fost făcute sub stricta supraveghere medicală, iar sensibilitatea persoanelor alergice la alune este atât de mare, încât cea mai mică greşeală le poate fi fatală.

"Odată ce copilul este diagnosticat cu alergie alimentară, cel mai indicat este să se evite consumarea alimentului respectiv. Va trebui să aşteptăm ca studiile să fie definitivate şi, astfel, să aflăm dacă tratamentul este sigur şi terapia poate fi aplicată pe o perioadă mai mare de timp", spune Burks.