SĂNĂTATE: „Cum am slăbit 30 kg”

Două vedete povestesc experienţele prin care au trecut ca să poată da jos zeci de kilograme.

Carmen Brumă, prezentatoare TV, şi Răzvan Popescu, DJ la Radio 21, au povestit ieri cum au ajuns să „scape” sănătos de zeci de kilograme.

Statisticile arată că unul din doi români are probleme cu greutatea. Cu toate acestea, doar un român din 100 urmează un tratament supravegheat medical, mulţi preferând diete cu efecte pe termen scurt. Lupta nu se termină niciodată Prezentatoarea Carmen Brumă spu ne că, în adolescenţă, pe fondul unei depresii, a început să se îngraşe. „Ajunsesem la 87 de kilograme. După multe diete luate din reviste, de la prieteni, care aproape mi-au distrus sănătatea, am început să învăţ ce înseamnă să slăbesc sănătos. Ca să reuşeşti trebuie să înţelegi că această luptă nu se termină niciodată. Toată viaţa trebuie să respecţi nişte reguli”, afirmă Carmen.

După ce a slăbit 10-12 kilograme, prezentatoarea TV spune că a introdus în viaţa ei şi sportul. „De atunci a devenit un mod de viaţă. Am ajuns să slăbesc 33-34 de kilograme. Este adevărat că au fost multe perioade de blocaj, când deşi respectam toate regulile nu mai slăbeam nici 100 de grame. Am reuşit să trec peste aceste perioade schimbând alimentaţia şi exerciţiile fizice”.

După cinci luni de când începuse regimul, Carmen îşi aminteşte că a ajuns să îi dea lacrimile instantaneu atunci când intra într-o cofetărie. „Aveam 17 ani şi nu-mi doream decât să slăbesc ca să pot mânca amandine. Acum pot să fac acest lucru o dată la două săptămâni”, mai spune prezentatoarea.

Vedeta postului radio 21, Răzvan Popescu, este la 20 de kilograme distanţă de greutatea optimă, dar a slăbit până acum 40 de kg. „Înainte să-mi schimb stilul de viaţă aveam 143 de kilograme. Aveam dureri de spate care mă deranjau din ce în ce mai tare. În plus, îmi plăcea mult o fată care, din cauza greutăţii, nu se uita la mine”, povesteşte el. „Nu făceam nici 5 abdomene”

În martie 2008 a început să ţină un regim sănătos, după ce încercase diverse diete, printre care cura cu varză şi cea disociată. „Nu am ajuns la rezultatele dorite. Am început să respect toate regulile, inclusiv să fac sport. Am luat-o uşor, la început abia făceam cinci abdomene şi rezistam doar zece minute pe steper. În ianuarie, am ajuns să petrec 75 de minute pe steper”, mai spune DJ-ul.

STATISTICI

Un român din doi are probleme cu greutatea

  • În România, una din două persoane are probleme cu greutatea şi una din patru este obeză. Cu toate acestea, doar un român din 100 urmează un tratament supravegheat medical.

Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. dr. Nicolae Hâncu, a atras atenţia asupra faptului că obezitatea este o boală extrem de agresivă, dar care poate fi prevenită. „Oamenii nu ştiu că obezitatea este o problemă medicală şi că ea poate genera, printre multe altele, hipertensiune arterială, diabet, risc crescut de infarct, dureri de spate sau articulare”, a mai spus Hâncu.

  • Federaţia a lansat, acum trei ani, un program numit „ReductoStart”, prin care românii sunt învăţaţi că slăbirea poate fi controlată medical. În această primăvară, programul se desfăşoară sub sloganul „Trăiesc XXL. Iubesc XXL. Port M”.
  • De pe www.reductorstart.ro, vizitatorii pot afla mai multe pe tema greutăţii, inclusiv despre medicamentele indicate.

Citiţi şi: DEZBATERE EVZ: Cum putem lupta împotriva obezităţii?