Sameş a pierdut lupta cu cancerul

Fostul mare apărător al Stelei a încetat din viaţă la doar 59 de ani, fiind răpus de crunta boală.

Fostul fotbalist al Stelei Ştefan Sameş a încetat din viaţă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Fun­daşul de fier al "roş-albaş­trilor" din anii ’70-’80 a fost răpus, la doar 59 de ani, de un cancer nazo-faringian pe care l-a descoperit în luna februarie a acestui an. Tumoarea se plasa într-o zonă inoperabilă, astfel că eforturile medicilor au fost îngreunate. Erou pe Wembley Boala l-a copleşit pe Sameş la puţin timp după ce a fost dat afară de la sectorul de copii şi juniori ai Stelei. Gigi Becali a început imediat să se dea mare pe la televiziuni că va suporta costul tratamentului pentru fostul in­­ternaţional, dar, aşa cum îi este obiceiul, a uitat imediat după ce n-a mai fost în direct. Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu l-au ajutat cu bani, dar tratamentul n-a mai dat roade. Ştefan Sameş a fost produsul clubului Steaua, dar a debutat la seniori la Universitatea Craiova, echipă pentru care a jucat în perioada 1971-1973. Au urmat nouă sezoane în care a fost "ministrul apărării" Stelei (1973 - 1982). Cel mai bun jucător al ţării în 1979, Sameş a strâns 49 de selecţii şi a marcat trei goluri pentru echipa naţională. Meciul lui de referinţă în tricoul tricolor a fost în deplasarea cu Anglia, din 1981, 0-0 pe legendarul "Wembley". Supărat că nu şi-a văzut fiul Marcel Răducanu, fostul său coleg de la Steaua, era devastat ieri de teribila veste. "Dumnezeu să-l ierte! A fost un fotbalist mare, dar şi un om extraordinar. Prima lui mare supărare a fost când prima sa soţie a fugit în Germania cu tot cu copil. Ani de zile nu şi-a văzut băiatul şi asta l-a durut. Acum a fost şi problema cu Steaua. Boala n-are legătură cu necazurile astea, dar cred că l-au măcinat. Nu am cum să vin la înmormântare, dar mă duc la o biserică de aici, din Germania, să aprind o lumânare", ne-a declarat ieri Răducanu, stabilit la Dortmund. 4 trofee - două titluri de campion naţional şi două Cupe - a câştigat Sameş în cei nouă ani la Steaua. În total, fundaşul a jucat 274 de meciuri şi a marcat 20 de golurii pentru "roş-albaştri"