Francisco Madero era fiul unui bogat fermier din statul Mexican Chihuahua, care ducea viața simplă a nobililor de la țară.
Dar lui Francisco, care studiase în Statele Unite, apoi în Franţa şi se adăpase la izvoarele civilizaţiei moderne, toate acestea nu-i părură suficiente.
Năzuinţele lui tindeau tot mai sus, spre putere. De aproape treizeci de ani dăinuia în Mexic dictatura generalului Porfirio Diaz care schimbase cu desăvârşire întregul aspect al ţării, îndrumând-o cu mână sigură pe căile progresului.
Ei, bine, Francisco Madero socoti că de acum încolo bătrânul îşi trăise traiul şi se cuvenea să lase locul altora.
Prin anul 1909 începe să se vorbească de numele lui, ca al unuia dintre cei mai înflăcăraţi agitatori.
La început, propaganda lui împotriva lui Porfirio Diaz se desfăşoară mai intens în ţinuturile învecinate cu Statele Unite, unde oamenii înclinau mai repede spre o schimbare care ţintea să le sporeasca libertatea de până atunci.
Din zonele acelea îşi recrutează el primii partizani, oameni hotărâţi, care vor fi apoi locotenenţii lui.
Evenimentele se precipită. Madero făgăduieşte poporului împărţirea pământurilor şi devine în scurtă vreme un erou naţional.
Cel mai preţios aghiotant al lui, Orozco, un ranchero, adună oameni înarmaţi cu care luptă în numele şefului.
Oraşele se predau rând pe rând, partidul lui Madero e stăpân pe situaţie...
Demisia generalului Diaz
În răstimpul acesta, în palatul său din Chapultepec, generalul Diaz urmăreşte, îngrijorat desfăşurarea evenimentelor.
E obosit de cei treizeci de ani de guvernare, e bolnav şi, mai cu seamă, e mâhnit de unele calomnii ce i se aduc cu privire la trustul petrolului, calomnii care, fără a fi un secret pentru nimeni, joacă rol hotărâtor în tulburările în curs.
Într-o dimineaţă, ministrul său Landay Escadon şi generalul Gonzales vin să-l viziteze şi-i spun: „Dacă voiţi, putem să-l arestăm pe Madero şi să-l spânzurăm de primul copac. Dispărut el, ordinea se va restabili…”.
Generalul Diaz stă în cumpănă; armata, redusă din cauza economiilor, nu mai e de acum încolo decât o escortă de onoare; în sud, un brigand, Zapata, jefuieşte, ucide, trece provinciile prin foc şi sabie. Ar trebui deci să reînceapă lupta atât la nord cât şi la sud...
În ziua de 25 mai 1911, bătrânul preşedinte demisionează. Îl urmează numai doi prieteni dintre aţâţia făţarnici care se prefăceau că-i sunt, pe vremea când era la putere.
La Veracruz îl aşteaptă un vapor german, cu ordinul de a-l duce la Ham burg. Se îm barcă incognito.
În aceeaşi zi, Madero intră triumfător în Mexico City.
Şi încep greşelile...
Noul preşedinte n-a luat niciodată parte la viaţa publică. N-a mai fost nici guvernator, nici ministru, şi nici deputat. E un novice.
A făgăduit marea cu sarea, dar nu va putea să-şi ţină cuvântul. Ba, dimpotrivă, nici nu se va încumeta să facă ceva.
Abia instalat în Palatul statului, o camarilă tiranică de rude şi prieteni se strânge în jurul lui, alcătuindu-i o aşa zisă gardă. Cine guvernează, de fapt, e fratele lui, Gustav.
Un Madero ajunge ministru de finanţe, un altul ministru de interne. Într-un cuvânt, Mexicul devine posesiunea a o sută cincizeci de Madero!
Până aci, nimic extraordinar, la urma urmei, consecvenţi unei vechi tradiţii, toţi preşedinţii Mexicului au procedat la fel.
Dar faptul care începe să stârnească murmure este că Madero preşedinte nu vrea să recunoască angajamentele luate de Madero aspirant la preşedinţie.
Rupe legăturile de prietenie cu Orozco care, la cinci luni după lovitura de stat, avea să reînceapă în nordul ţării războaiele de guerrilă.
Rupe cu Vasquez Gomez, cel mai preţios ajutor al lui şi rupe de asemenea cu guvernul din Washington care, la drept vorbind, nu pusese nicio piedică în calea ascensiunii lui.
Armata, care-l sprijinise să dobândească puterea, e tiranizată şi hărţuită în mii de feluri. El nu ţine socoteală de drepturi, de tradiţii sau merite şi numeşte în cele mai înalte comandamente nulităţi tinere care simpatizau cu el.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric