Salvatorii SMURD ajung la urgenţe pe motociclete

Serviciul Mobil de Urgenţă Bucureşti a fost dotat cu vehicule pe două roţi pentru intervenţii rapide în locurile aglomerate sau greu accesibile. Sunt echipate cu truse complete de resuscitare.

Atenţie, şoferi, motociclişti în trafic! Acesta este mesajul pe care au ţinut să-l transmită paramedicii SMURD conducătorilor auto. Din 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, ei vor ieşi pe străzile aglomerate ale Capitalei cu două super-motociclete SMURD pentru a acorda primulajutor cazurilor critice, atunci când rezerva de ambulanţe este epuizată sau acolo unde maşinile nu au acces. Odată cu ele au mai fost inaugurate şase autospeciale noi pentru intervenţii la incendii, descarcerare şi acordare de prim ajutor.

Centrul istoric al Capitalei, principala zonă vizată

Motocicletele sunt echipate cu truse de resuscitare, defibrilator, tub de oxigen, aspirator de secreţii, gulere cervicale şi stingător şi valorează în total 44.000 de euro. Momentan, ele vor deservi doar Capitala, cu precădere zonele centrale, foarte aglomerate, şi Centrul istoric, unde accesul ambulanţelor este limitat din cauza străzilor înguste. Vor interveni doar ziua, iar noaptea, când traficul este liber, vor exista maşinile SMURD.

"Pacienţii nu vor aştepta în stradă atunci când nu vor exista ambulanţe. Ele pot ajunge în trei-patru minute, iar în caz de stop cardiac sau respirator, şi 30 de secunde pot face diferenţa. Paramedicii de pe motociclete acordă primul-ajutor până când ajung ambulanţele şi preiau pacienţii", a declarat Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

"Motocicletele sunt ideale pentru aleile dintre blocuri. Vor sta mai mult lângă Centrul istoric şi Băneasa. Noi avem foarte multe probleme pe strada Mihai Eminescu de când e cu sens unic. Este una dintre cele mai critice zone", ne-a declarat şi directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, Alis Grasu.

Motocicletele au fost achiziţionate din fondurile strânse de la populaţie prin redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit SMURD. Astfel de servicii sunt şi în alte capitale, cum ar fi Londra sau Paris.

"Singura problemă, şoferii!"

"Bucureştiul are nevoie de astfel de servicii, fiind un oraş foarte aglomerat. Ţinem la colaborarea cu SMURD şi sperăm să slavăm cât mai multe vieţi", a declarat şi ministrul de Interne, Traian Igaş. Paramedicii care vor interveni s-au pregătit iniţial pe motocicletele de poliţie. "Ard de nerăbdare. Nu îmi este teamă, pentru că am experienţă. Singura problemă ar fi şoferii din trafic", a subliniat plutonier-major Laurenţiu Milescu.