Discovery World prezintă, de la ora 18.30, "La un pas de moarte", o serie documentară ce reconstituie cazuri de supravieţuri miraculoase.
În fiecare episod al acestei noi serii aflăm cum au ajuns diferiţi oameni în situaţia în care să se lupte pentru supravieţuire şi ce au făcut ei pentru a rămâne în viaţă.
Documentarul de pe Discovery World, "La un pas de moarte", se concentrează pe poveştile emoţionante şi sacrificiile făcute de cei care îşi spun povestea în emisiune.
Izolaţi în deşert timp de 8 zile
Primul episod al acestei serii îi are drept eroi principali pe Matthew McGough şi fetiţa lui de numai cinci ani, Shannon. Ei au rămas izolaţi într-o zonă pustie din Australia după ce maşina lor a fost distrusă într-un incendiu pornit din senin.
Mike apucă să ia foarte puţine lucruri din maşină înainte ca aceasta să fie mistuită de flăcări. Cei doi trebuie să-şi păstreze speranţa şi să reziste opt zile, cu puţine provizii, în zona aridă în care sunt captivi.
În sezonul patru al acestei serii, telespectatorii pot urmări şi ce se întâmplă cu un alpinist amator care are un accident în munţi şi trei bărbaţi care naufragiază pe o insulă izolată. Fiecare supravieţuitor dezvăluie şi momentul care l-a făcut să meargă mai departe.
Seria care începe pe Discovery World are 12 episoade, fiecare tratând câte un caz impresionant.