La o dezbatere despre sănătatea românilor și problemele existente în sistem, reprezentantul Google a explicat care au fost cele mai căutate cuvinte, anul trecut. La discuții au participat reprezentanți ai sistemului de sănătate privat, ai lanțurilor de farmacii și ai organizațiilor nonguvernamentale.
Avem nevoie de educație pentru sănătate și de parteneriate pentru ca starea de sănătate a românilor să se îmbunătățească. Acestea au fost concluziile discuțiilor purtate astăzi la o dezbatere despre problemele sistemului.
Prezentă la dezbatere, președinta executivă de la Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a spus că într-un top al sănătății mamei efectuat în 178 de țări, România se află pe locul 65. Cel mai bine e să fii mamă în Finlanda, a spus Gabriela Alexandrescu, această țară fiind prima din top. Spania se plasează pe locul șapte, iar Italia pe 11.
Președinta executivă de la Salvați Copiii România a mai spus că România ocupă de mulți ani primele locuri în Europa la mortalitatea copiilor și că la fiecare patru ore moare un copil sub 5 ani. Aceste decese ar putea fi prevenite, a mai spus Alexandrescu.
Cristina Horia, directoarea executivă a Fundației Sensiblu, a adăugat că este nevoie în domeniu de parteneriate solide între cei care înțeleg să investească în servicii de sănătate și organizațiile nonguvernamentale care au cunoștințele necesare pentru a dezvolta programe de educație pentru sănătate.
Răzvan Iordache, reprezentantul Google, a prezentat rezultatul unor cercetări făcute de firmă în materie de date și informații căutate pe Internet din care a rezultat că foarte mulți dintre utilizatorii de Internet care au telefoane mobile și tablete accesează site-uri cu informații despre frumusețe, finanțe, sănătate și turism.
Cât privește cele mai tastate cuvinte în materie de sănătate acestea au fost anul trecut în ordine: ebola, sarcină, hemoroizi, zona zoster și varicelă.